Se numește Kinga și are 12 ani. Fetița a navigat pe Internet și prin intermediul contului de Facebook a dat peste liderul local al Mișcării Verzilor, Horea Vușcan. Acesta din urmă spune că tânăra l-a contactat pentru a-i propune o acțiune de salubrizare. Inițiativa se va materializa în cursul zilei de sâmbătă, 9 aprilie. Zona aleasă pentru a fi curățată este cea care se întinde de la Grădina Zoologică (Parcul Nicolae Bălcescu) până lângă Universitatea din Oradea. Potrivit lui Vușcan, acțiunea va începe la ora 10, când Kinga și voluntarii care se implică se vor întâlni chiar în fața Zoo. Dacă există orădeni care doresc să ia parte la activitatea din weekend, ei pot trimie un E-mail pe adresa oradeaverde@yahoo.com sau să sune le 0760.672.908 (Paul).