Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
sept. 04, 2020 Adrian Popa Actualitate, Sănătate 0 1900 vizualizari
Vineri, 4 septembrie, la ora 8.30, conform datelor centralizate la nivel județean existau:
• 462 persoane internate;
• 1592 persoane vindecate.
Sub coordonarea prefectului Dumitru Țiplea, în intervalul 03 septembrie, ora 08.00 – 04 septembrie, ora 08.00, structurile teritoriale M.A.I. din județul Bihor au acționat în sistem integrat pentru combaterea răspândirii noului coronavirus, dar și pentru descurajarea faptelor de natură contravențională. Obiectivul acțiunilor a fost de a preveni răspândirea COVID-19, însă acolo unde s-a impus, echipele de control au luat și măsuri de sancționare a încălcării legislației în vigoare.
Echipele mixte de polițiști și jandarmi au verificat 883 de persoane carantinate și 327 de persoane izolate la domiciliu. De asemenea, echipele mixte au efectuat verificări cu privire la respectarea măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare. În urma controalelor au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale, din care 7 cu avertisment și 5 cu amenzi în valoare de 4.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19. În aceste misiuni au fost implicați 224 de polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.
În misiunile desfășurate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Bihor au fost implicate 50 de cadre, din care 25 în patrule mixte pentru verificarea respectării măsurilor de protecție individuală și a prevederilor legale în vigoare fiind aplicată o sancțiune contravențională cu amendă în valoare de 250 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
Echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor (ISU) au asigurat suportul operațional și fluxul informațional la nivelul Centrului Județean de Comandă și Coordonare a Intervenției (CJCCI), precum și transportul persoanelor confirmate ca infectate la Spitalul de Boli Infecțioase Oradea. În aceste misiuni au fost implicate 25 cadre ISU „Crișana”.
În contextul creșterii numărului de cazuri în județul Bihor, prefectul Dumitru Țiplea face un apel către cetățeni să respecte recomandările specialiștilor, respectiv purtarea măștii, normele de igienă și de distanțare socială: “Pentru a nu fi nevoiți să ne întoarcem la restricții și pentru a reveni la viața noastră de dinaintea pandemiei, trebuie să respectăm măsurile în vigoare și recomandările specialiștilor. Mulțumesc tuturor bihorenilor care le respectă, înțelegând că este un efort comun, al nostru, al tuturor!”.
nov. 11, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 24, 2024 0
oct. 22, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0