Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 25, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1746 vizualizari
Pentru că folosirea ilegală a produselor pe bază de amestecuri pirotehnice s-a soldat, nu de puţine ori, cu incidente urmate de autoaccidentarea persoanelor care le-au folosit, dar şi cu rănirea celor aflate în raza de acţiune, victimele unor astfel de situaţii fiind atât adulţii, cât şi copiii.
Pentru prevenirea unor eventuale situaţii de urgenţă generate de folosirea acestor obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice, pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Crişana” al judeţului Bihor reamintesc tuturor cetăţenilor obligativitatea respectării măsurilor şi reglementărilor specifice din domeniu.
Astfel articolele pirotehnice trebuie să aibă inscripţionate în limba română categoria din care fac parte, instrucţiunile de folosire, termenul de garanţie, precum şi pericolele care apar la păstrarea, depozitarea, manipularea sau folosirea lor. De asemenea, persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului. ISU subliniază că sunt interzise confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive de către persoanele fizice sau juridice neautorizate. Organizarea de jocuri cu articole pirotehnice de divertisment din categoriile 3 şi 4 este permisă numai în condiţiile în care există acordul primăriei, al ISU şi avizul Poliției.
Potrivit actului normativ care reglementează modul de utilizare a petardelor, pocnitorilor și a altor obiecte pirotehnice, constituie infracţiune şi se pedepsesc cu închisoare următoarele fapte:
– producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice altă operaţiune cu materii explozive, efectuată fără drept
– orice operaţiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept
– comercializarea articolelor pirotehnice din categoriile 1 şi P1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege, precum şi comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni.
Poate nu e inutil să precizăm și care este modul de folosire a articolelor pirotehnice, respectiv când NU pot fi ele folosite:
a) între orele 24 – 6, cu excepţia perioadelor autorizate, precum şi a evenimentelor de interes local, naţional sau internaţional, în baza aprobării autorităţilor locale;
b) la o distanţă mai mică de 50 m de construcţiile de locuinţe cu până la 4 niveluri şi la mai puţin de 100 m faţă de cele cu peste 4 niveluri;
c) la o distanţă mai mică de 500 m de instalaţiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare şi livrare a combustibililor lichizi sau solizi, de instalaţiile de gaze;
d) la o distanţă mai mică decât cea prevăzută de reglementările în vigoare pentru obiectivele chimice şi petrochimice ori pentru alte obiective care prezintă pericol de incendiu sau explozie;
e) în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanşe sau căderi de pietre;
f) pe drumurile publice deschise circulaţiei rutiere, pe aleile pietonale şi în spaţii deschise cu aglomerări de persoane;
g) la o distanţă mai mică de 500 m de păduri.
Amenzile pentru nerespectarea acestor reguli constituie contravenţie si se sancţionează cu pedepse financiare între 3.000 și 6.000 de lei. Mai merită precizat că a fost interzisă comercializarea către persoanele fizice a obiectelor artizanale şi de distracţie pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II – IV, T.1, T.2. „Persoanele fizice interesate să organizeze jocuri de artificii, pot apela la societăţile comerciale autorizate în folosirea produselor pirotehnice din clasa II-IV, T1 si T2. Obiectele artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice care pot fi comercializate de către persoanele juridice autorizate către populaţie, trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute în Secţiunea a II-a, art. 5, din Hotărârea Guvernului 536/2002 pentru aprobarea Normelor tehnice privind operaţiile cu materii explozive, iar în aceasta sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici, de tipul artificiilor incluse în clasa I (de exemplu: steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle, minisori, inele de foc, sateliţi, etc.)”, spun pompierii bihoreni.
Iată și recomandările ISU „Crișana”:
– să fie supravegheați cu atenţie copiii, deoarece aceştia pot fi expuşi incidentelor survenite în urma folosirii necorespunzătoare a amestecurilor pirotehnice;
– să fie respectate condiţiile esenţiale de securitate pentru utilizarea în siguranţă a amestecurilor pirotehnice;
– să fie studiate cu atenţie instrucţiunile şi măsurile de securitate indicate pe ambalaj şi să nu fie utilizate produsele pirotehnice care prezintă defecte;
– produsele cu pricina să nu fie utilizate în apropierea persoanelor sau animalelor pentru a evita accidentarea acestora, respectiv în locurile în care există materiale combustibile pentru a preveni producerea unor incendii.
oct. 31, 2024 0
aug. 06, 2024 0
mai 09, 2024 0
mart. 29, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0