Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 25, 2013 Andrei Şandor Actualitate 0 1427 vizualizari
Așa cum au mai făcut-o o dată de la debutul manifestațiilor naționale anti-Roșia Montană Gold Corporation (care s-au transformat și în proteste îndreptate împotriva Guvernului), ecologiștii orădeni au transformat piațeta de lângă statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul în scenă pentru momente cultural-artistice. Duminică, 24 noiembrie, protestatarii au ales să nu-i mai enerveze pe polițiștii de la Serviciul Rutier și au decis să stea într-un loc, propunând trecătorilor și altor oameni care veneau pe acolo diverse recitaluri muzicale, expoziții foto, dar și scamatorii cu focul. Ca de obicei (de la schimbarea orei), evenimentul a debutat la ora 16, cel mai de efect moment având nevoie de întunericul care începe să se lase de pe la ora 17. În meniul propus de organizatorii mitingului mai ieșit din comun au fost incluse cântece interpretate de trupa Melaz și de Alexandrina Chelu, precum și fotografii expuse realizate de Remus Ilisie și Ovidiu Pop. Cei de față au dat glas și unui „ecou” pentru Roșia Montană, prestând, totodată și un teatru civic. A fost așa numita zi a (r)evoluției civice și, în același timp, a 13-a duminică la rând în care și Oradea a ieșit în stradă pentru salvarea Roșiei Montane și a mediului înconjurător.
[nggallery id=2027]
httpvhd://youtu.be/Db1yGomu6Tw
mart. 09, 2024 0
iun. 20, 2023 0
mart. 02, 2023 0
iul. 01, 2021 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0