Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 11, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică Comentariile sunt închise pentru Nu ar vrea cu UDMR, dar se vor supune deciziei de la București 2076 vizualizari
În afară de Florian Bodog, Sonia Drăghici și Lucia Varga, care nu au putut participa la conferința de presă de marți, majoritatea noilor parlamentari USL Bihor, aleși în urma scrutinului de duminică, s-ar opune unei cooptări la guvernare a UDMR. Mai mult sau mai puțin timizi, deputații și senatorii care își vor începe în curând activitatea în legislativul național spun că social-liberalii au o majoritatea confortabilă și că nu ar trebui să se lipească de UDMR nici măcar de dragul Uniunii Europene. Bihorstiri.ro vă prezintă declarațiile celor 7 demnitari, în ordinea luării de cuvânt:
Ioan Cupșa (deputat în Colegiul 8) – „Trebuie să avem o bună relație cu UDMR, dar sunt împotriva cooptării ei la guvernare și desemnării de miniștri din partea acestei formațiuni politice. O bună parte din scorul nostru electoral se datorează dorinței de schimbare. Drept urmare, ei au ale, au rămas până în ultimul moment lângă un regim care, sperăm noi, încetează acum. Subliniez un aspect: nu am nimic împotrivă ca un concetățean al nostru de etnie maghiară să ocupe orice funcție de demnitate publică în acest stat. Este firesc, ei sunt concetățeni de-ai noștri, le datorăm măcar atât. Însă în ceea ce privește asocierea politică a UDMR-ului cu USL pentru a conduce țara împreună, cu miniștri desemnați de UDMR, eu mă declar ca nefiind de acord. Aceasta este poziția mea. În măsura în care se va decide într-un for democratic al partidului altceva bineînțeles mă voi supune, însă cred că o asociere la guvernare nu este posibilă, n-a fost încă votată în forurile democratice ale partidului (PNL) și nu va fi votată”.
Valeriu Boeriu (senator PNL în Colegiul 3) – „Prima întrebare ar trebui să fie dacă ne întreabă cineva dacă să facem alianță cu UDMR. Părerea mea este că nu, nu pentru că reprezintă Uniunea (Democrată a) Maghiarilor din România, ci pentru că au fost complicii Partidului Democrat Liberal în cei 4 ani pe care știm cu toții cum i-am trăit”. Fidel felului său de a fi, medicul salontan a servit și o glumă legată de acest subiect: „Din 4 în 4 ani, în România se fac alegeri ca să aflăm cine guvernează alături de UDMR…”.
Gheorghe Costin (deputat în PNL în Colegiul 4) – „Eu accept ideea de a discuta cu orice formațiune politică și cred că trebuie să facem acest lucru chiar dacă avem acest scor zdrobitor. Noi nu putem elimina anumite formațiuni politice. În ceea ce privește guvernarea alături de UDMR, poziția mea este clară: eu unul nu aș accepta nominalizare de miniștri din partea UDMR, dar o cooperare, discuții trebuie să aibă loc, dar nominalizare de miniștri în Guvern, eu consider că nu este momentul și nu ar trebui să se întâmple”.
Florica Cherecheș (deputat PNL în Colegiul 9) – „Eu sunt persoana care a colaborat bine totdeauna cu toată lumea indiferent de culoarea politică, de religie, de etnie sau de alte lucruri. În acest caz, cred și e
u (n.b.: ca și Valeriu Boeriu) că nimeni nu mă va întreba pe mine, probabil că suntem mult prea mici ca să contribuim la această decizie. Dar dacă mă întrebați în mod personal aș zice că în acest moment scorul pe care l-a obținut UDMR este mult prea mic. Nu știu ce se întâmplă cu încrederea pe care ei o au din partea electoratului maghiar. Poate că este momentul ca guvernarea următoare să fie fără UDMR, asta și pentru ca să reprezinte într-adevăr interesele alegătorilor din România”.
Cristian Bodea (senator PNL în Colegiul 2), un mare critic (în vară) al aducerii UDMR la Putere în Consiliul Județean, a vorbit în cheia compromisului pe care de multe ori politicienii trebuie să îl facă: „De ce vă raportați voi (presa) mereu la cărțile de teorie politică? În realitate, politica se face cu datele din teren și cere compromisuri. La fel și jocul de echipă. Atunci când ești într-o echipă iei niște decizii și mergi cu echipa. Așa și în politică: sunt niște cerințe și te adaptezi la adversari. Am fost aliați cu Băsescu, când a fost necesar ne-am aliat cu PSD și, dacă va fi nevoie, ne vom alia cu UDMR. Că ne place, că nu ne place de cei din UDMR. Repet: UDMR, nu ungurii! Sunt niște necesități care se analizează la nivel național, sunt niște calcule politice. Vom vedea ce se va decide. Să ne erijăm în mari apărători ai românismului, nu-i cazul. Nu văd care-i diferența, că e UDMR sau că ar fi alt partid. Noi dorim să-l dăm jos pe Băsescu. Ăsta-i scopul principal și pentru asta ne-au votat foarte mulți oameni. Dacă pentru asta avem nevoie de UDMR, ne vom alia cu ei. Nu ne aliem cu ei pe viață. Ce-i așa mare dramă? Se fac jocurile astea și se desfac. Așa-i în politică. Nu-i nimic nou în lume. Și politica asta nu-i de acum, nu-i de când suntem noi în România. E de când s-a inventat omenirea asta”.
Gheorghe Bogdan (deputat PSD în Colegiul 5) – „Eu cred că astăzi USL are o majoritate suficientă pentru a guverna fără UDMR. Nu știu dacă e bine să discutăm acuma problema asta a UDMR-ului. Majoritatea (actuală) cred că este suficientă”.
Ioan Roman (deputat PSD în Colegiul 6) – „Din punct de vedere personal nu susțin cooptarea UDMR la guvernare. Să sperăm că totuși în forurile politice superioare nu se va considera că pentru interesul național și pentru a da bine în Europa e bine să discutăm și să colaborăm cu toți cei care, indiferent că sunt de dreapta sau de stânga, pot să scoată țara din mocirlă, dacă se va considera necesar și va fi un vot de echipă voi vota așa cum va cere echipa”.
Liderii principali ai USL Bihor, liberalul Cornel Popa și social-democratul Ioan Mang, au păreri diferite de cele exprimate de cei mai mulți parlamentari citați mai sus. În opinia ambilor, ar fi de bun augur o colaborare apropiată cu UDMR. Argumentele celor doi politicieni le puteți (re)citi în materialul de la acest link. Reamintim că Victor Ponta, co-președinte USL la nivel național și propunere a alianței pentru funcția de premier, a declarat duminică, imediat după închiderea urnelor, că vor fi demarate discuții cu UDMR în vederea realizării unei „majorități guvernamentale, parlamentare și constituționale”.
ian. 31, 2023 0
feb. 12, 2022 0
iul. 15, 2021 0
apr. 25, 2021 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0