Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
iul. 15, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1864 vizualizari
Mineritul are acum un muzeu în Munții Apuseni. Locul exact este Peştera cu Cristale de la mina Farcu, grație Centrului pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă (CAPDD) Bihor, care a îmbogăţit zestrea de exponate a muzeului care prezintă istoria mineritului în Munţii Pădurea Craiului. Astfel, vizitatorii au la dispoziție vitrine care prezintă obiecte folosite de-a lungul timpului de muncitorii din subteran. Potrivit celor transmise de CAPDD, obiectele de văzut sunt căşti, unelte, dispozitive de iluminat, mostre de minereuri extrase din zonă şi chiar pulberea de alumină obţinută din bauxita Munţilor Pădurea Craiului. „Aşezate frumos, în cutii speciale, carotele – de fapt şi ele nişte mostre de rocă, extrase de geologi în cursul prospecţiunilor efectuate în aceste locuri – descriu istoria pământului, coborând înapoi în timp de-a lungul erelor geologice”, ne nformează cei de la CAPDD care, de când au început să se ocupe de acest loc au căutat să îl facă tot mai atractiv. Cei care vor vizita fosta mină vor vedea că fiecare exponat are câte o plăcuţă explicativă, scrisă în limbile română, maghiară şi engleză. De asemenea, minerii de odinioară sunt reprezentați de un manechin costumat așa cum erau și ortacii de pe vremuri. Gestionarii acestui loc special promit amplasarea în viitorul apropiat a unor panouri multilingve pe care vizitatorii vor putea citi despre istoria mineritului în Munții din Pădurea Craiului.
Proiectul prin care peștera este în permanență înnoită are parte de o finanțare de peste 120.000 de euro prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România (componenta Dezvoltare Durabilă).
iul. 11, 2017 0
iun. 22, 2017 0
apr. 04, 2017 0
mart. 14, 2017 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0