Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
iul. 30, 2018 Daniel Ardelean Actualitate 0 2169 vizualizari
Sâmbătă, 28 iulie a.c., șeful Direcției Generale de Pașapoarte, comisar-şef de poliţie Toancă Mirel, a susținut o declarație de presă, la sediul Ministerului Afacerilor Interne, cu privire la măsurile luate pentru eficientizarea activității de eliberare a documentelor de călătorie. Redăm, mai jos, declarația de presă a oficialului MAI:
“Având în vedere că a trecut o săptămână de la data intrării în vigoare a reglementărilor legislative referitoare la regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, respectiv 20 iulie, vreau să vă prezint impactul acestora și măsurile dispuse pentru eficientizarea activității de eliberare a pașapoartelor și reducerea aglomerației.
Principalele modificări intrate în vigoare în această lună privesc creșterea valabilității pașaportului simplu electronic de la 5 la 10 ani pentru persoanele cu vârsta de peste 18 ani și modificarea condițiilor în care poate fi eliberat pașaportul simplu temporar.
Astfel, acest tip de pașaport se eliberează într-un termen ce nu poate depăși 3 zile lucrătoare, doar în situații obiective, în care, din motive de sănătate, familiale sau profesionale, este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul necesar pentru emiterea pașaportului simplu electronic. Documentele care atestă situațiile prezentate, cu titlul exemplificativ, sunt următoarele:
Pentru motive de sănătate sunt acceptate:
– documente emise de autorităţile medicale, care consemnează necesitatea procurării unei medicaţii din străinătate, necesitatea efectuării unui tratament, a unor investigaţii sau proceduri medicale în străinătate de către solicitantul paşaportului.
– totodată, sunt luate în considerare documentele oficiale care indică faptul că persoana în cauză este programată la o entitate medicală din străinătate, la o anumită dată, pentru efectuarea unui tratament, a unor investigaţii sau a altor proceduri de acest gen.
Pentru motive familiale, solicitanții trebuie să prezinte documente din care rezultă că o persoană, cu care solicitantul paşaportului are legături de familie, se află într-unul din următoarele cazuri:
– în situaţia necesară şi urgentă de a urma un tratament sau de a efectua investigaţii sau proceduri medicale în străinătate ori de a i se procura medicaţie din străinătate
– în diverse situaţii de dificultate în străinătate, respectiv: deces, accidente, stare de arest, procese judecătoreşti,
– în situaţii în care este necesară asigurarea asistării sau reprezentării intereselor sale în străinătate
Pentru motive profesionale sunt necesare:
– documente emise de entităţi din ţară sau străinătate, din care rezultă necesitatea şi urgenţa deplasării în străinătate a solicitantului, în contextul exercitării atribuţiilor sale profesionale, participări la cursuri, conferinţe sau seminarii.
De asemenea, vreau să subliniez că, în lipsa documentelor care justifică necesitatea și urgența deplasării în străinătate, pașaportul simplu temporar se eliberează într-un termen ce nu poate depăși 10 zile lucrătoare.
De precizat că pașaportul simplu temporar are valabilitate 12 luni.
În acest context, in Bihor, pentru a veni în sprijinul cetățenilor și a eficientiza activitatea de eliberare a pașapoartelor s-a decis prelungirea programului de lucru cu două ore, acesta fiind acum de la ora 8.30 la 18.30, de luni până vineri.
În intervalul 01 ianuarie – 27 iulie a.c. au fost eliberate 796.173 pașapoarte simple electronice și 287.122 pașapoarte simple temporare, în timp ce, în perioada similară a anului trecut, au fost eliberate 615.155 pașapoarte simple electronice și 251.171 pașapoarte simple temporare, înregistrându-se astfel o creștere cu 29,43% a celor electronice și cu 14,31% a celor temporare.
oct. 31, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 26, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0