Actualizat aprilie 15th, 2025 11:37 PM
apr. 15, 2025 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 87 vizualizari
Primăria Oradea anunță că luni, 21 aprilie 2025, în cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 106 ani de la instaurarea administrației românești în Oradea, publicul va avea ocazia rară de a vizita două aeronave militare de transport: C-130 Hercules și C-27J Spartan.
Cele două avioane vor aduce la Oradea efectivele Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul” din București, cunoscută drept Garda Națională a României, din care face parte și fanfara militară.
Aeronavele vor putea fi vizitate de public pe pista Aeroportului Oradea, în intervalul orar 12:00 – 15:00. Accesul va fi facilitat de personalul aeroportuar, iar vizitatorii vor fi întâmpinați de specialiști ai Forțelor Aeriene Române, care vor oferi informații despre caracteristicile tehnice și misiunile aparatelor de zbor.
După aterizarea la Oradea, Garda de Onoare va susține în Piața Unirii, începând cu ora 13:30, un moment demonstrativ de mânuire a armelor (Drill Team), urmat de un program artistic al fanfarei militare. Este pentru prima dată în ultimii peste 10 ani când această unitate de elită revine la Oradea cu un astfel de moment ceremonial.
La ceremonie vor participa reprezentanți ai administrației locale, județene și centrale, precum și președintele interimar al României, domnul Ilie Bolojan.
apr. 15, 2025 0
apr. 14, 2025 0
apr. 14, 2025 0
apr. 14, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 15, 2025 0
apr. 15, 2025 0