Noul FC Bihor debutează pe Stadionul Municipal „Iuliu Bodola”!

Gazonul de pe Stadionul Municipal din Oradea va fi „brăzdat”, sâmbătă (26 august), de crampoanele jucătorilor de la două echipe din Liga a 5-a. Importanţa partidei este dată de faptul că unul dintre combatanţi este (oarecum) urmaşul FC Bihor: Club Atletic Oradea. Echipa nu demult (re)înfiinţată va întâlni fotbaliştii de la Inter Aştileu, de la ora 18. Va fi etapa I din Seria 1 a Ligii a 5-a. Potrivit celor postate pe Facebook, un bilet costă 10 lei. Însă nu toată lumea trebuie să plătească. Sunt scutiţi de taxă „doamnele, domnişoarele, copiii şi posesorii de card de susţinător”. Ceilalţi microbişti vor putea cumpăra bilete direct de la casa de la Stadion, începând cu ora 17.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

45 − 35 =