Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
dec. 07, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage 0 1123 vizualizari
Marți, 6 decembrie, a fost termenul limită de depunere a ofertelor pentru proiectarea și execuția Inelului rutier metropolitan.
Inelul rutier metropolitan va avea o lungime de 17 kilometri și va ocoli municipiul Oradea prin partea de sud. Lucrările au fost licitate pe două loturi. Primul tronson are o lungime de 9 kilometri și este cuprins între Nojorid și viaductul care va fi construit peste DN76, la ieșirea din Băile Felix. Cel de-al doilea sector de drum pornește de la acest viaduct și ajunge în Orșorhei, ocolind localitățile Băile 1 Mai și Cheriu.
9 firme și asocieri de firme unice au depus oferte pentru realizarea acestui proiect (aceeași firmă sau asociere de firme a depus oferte ori pentru un lot, ori pentru amândouă).
Astfel, pentru lotul 1 au fost depuse oferte de la: (1) Dumexim, (2) Construcții Erbașu, (3) PORR Construct, (4) DIMEX-2000 Company (Lider), Mirghis & Mayer, SC Proiect-Construct Regiunea Transilvania, (5) SSAB-AG (Lider), Hystrostroy AD, Perfect Consult Europe S.R.L., (6) Drum Asfalt (Lider), Ilgaz Inșaat Ticaret Anonim Sirketi, Trameco, (7) ASFAMIXT (Lider), Dacia Faber S.R.L., OPR Asfalt.
Pentru lotul 2 au fost depuse oferte de la: (1) Construcții Erbașu, (2) PORR Construct, (3) DIMEX-2000 Company (Lider), Mirghis & Mayer, SC Proiect-Construct Regiunea Transilvania, (4) SSAB-AG (Lider), Hystrostroy AD, Perfect Consult Europe S.R.L., (5) OPR Asfalt (Lider), Dacia Faber S.R.L., Asfamixt.
Obiectivul de investiții „Inel Rutier Metropolitan Oradea – Lot 1: km 0+000 – 9+055 și Lotul 2: km 9+055 – 17+017” va fi finanțat prin Programul Național „Anghel Saligny”, din alocările pentru Municipiul Oradea și Consiliul Județean Bihor. Contribuția guvernamentală va reprezenta 80% din valoarea totală a investiției, iar 20% reprezintă contribuția Consiliului Județean Bihor și a Primăriei Oradea.
Valoarea estimată a proiectului este cuprinsă între 196.753.661,05 și 216.429.027,16 lei, fără TVA. Durata contractului va fi de 24 de luni, din care 6 luni pentru realizarea proiectului tehnic și 18 luni pentru execuție.
Pentru realizarea acestei investiții, Consiliul Județean Bihor a încheiat protocoale de colaborare cu Primăria Municipiului Oradea și primăriile comunelor Oșorhei, Sânmartin și Nojorid.
nov. 19, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 04, 2024 0
oct. 24, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0