Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:47 PM
oct. 24, 2012 Andrei Şandor Actualitate 0 1212 vizualizari
De ceva vreme, edificarea celui mai nou pod din Oradea, cel care ar urma să lege cartierul din Dragoș Vodă de zona Silvaș, bate pasul pe loc. Investiția este a unei firme private, dar nici Primăria Oradea nu este dezinteresată de derularea lucrărilor, mai ales că din bugetul local au fost deja plătiți banii pentru realizarea sensului giratoriu de pe str. Dragoș Vodă (pe malul stâng al Crișului) și pentru lucrările conexe. De asemenea, după cum se știe, construirea podul face parte dintr-o înțelegere încheiată de Municipalitate și investitorul italian care are în plan realizarea unei mini-stațiuni pe malul drept al râului. În cursul verii, reprezentanții firmei de construcție care au contract cu investitorul privat vorbeau despre posibilitatea ca podul să fie finalizat în preajma Zilei Oradiei. Se pare, însă, că au intervenit probleme financiare, motiv pentru care șantierul a fost stopat. Potrivit unor informații din Primărie, administrația locală se gândește deja la varianta ca investitorul străin să nu poată finaliza ceea ce a început, respectiv la evaluarea costurilor în caz că podul ar trebui terminat din bani de la bugetul local sau din alte surse găsite de Municipalitate.
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0