Noile aparate (foto) vor funcţiona cu energie solară şi, spre deosebire de celelalte, au din start opţiunea de plată cu card. Un minus al aparatelor constă în amplasarea acestora astfel încât unele trotuare devin şi mai puţin accesibile pentru pietoni. Poate era mai bine ca cei care au poziţionat aparatele să le fi pus cu spatele la carosabil, chiar la marginea trotuarului. De menţionat că şi mai bătrânele parcometre orădene au fost updatate, după cum v-am mai informat. Pentru noul pachet, care conţine aparatele în sine şi softul de înnoire pentru celelalte parcometre, Municipalitatea a plătit 200.000 euro, potrivit Biroului de Presă al Primăriei Oradea. Prin activarea celor 30 de noi aparate de taxat din oraş, şoferii vor putea plăti staţionarea maşinilor la un total de 87 de parcometre.