Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
iun. 20, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 1068 vizualizari
Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră (IJPF) aduce la cunoștința opiniei publice că în dimineața de luni (20 iunie), în jurul orei 6, polițiștii de frontieră de la Girișu de Criș au depistat și reținut pe raza localității Cheresig 4 bărbați. Aceștia se deplasau pe jos spre frontieră. Conform subinspectorului Cătălin Simuț, purtător de cuvânt al IJPF, oamenii legii au stabilit că cei în cauză (trei cetățeni afgani și un pakistanez) aveau intenția să treacă ilegal frontiera în Ungaria, destinația finală a lor fiind Italia. Polițiștii de frontieră au mai descoperit că trei dintre cei în cauză sunt recidiviști. Ei au mai fost depistați în luna în curs în tentativă de trecere ilegală a frontierei. De asemenea, IJPF transmite că duminică, 19 iunie, au fost depistați și reținuți în zona Salonta, la aproximativ 1.000 metri față de linia de frontieră, doi cetățeni tunisieni și doi camerunezi. Aceștia au vârste între 22 și 33 de ani și, spun polițiștii de frontieră, „nu își justificau prezența în zonă”. Conform celor transmise de purtătorul de cuvânt al IJPF, cei 4 bărbați au declarat că s-au deplasat cu trenul din Timișoara până în municipiul Arad, de unde au mers cu un taximetrist până la Zerind. „Cei patru și-au continuat deplasarea pe jos cu intenția de a trece ilegal în Republica Ungară și de acolo în Franța, când au fost depistați de polițiștii de frontieră”, se arată în informarea transmisă de IJPF. În ambele cazuri de mai sus, persoanelor în cauză li s-au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
dec. 12, 2016 0
sept. 11, 2015 0
aug. 30, 2015 0
iul. 29, 2015 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0