Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 04, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1097 vizualizari
În cadrul Comisiei municipale de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT) de săptămâna trecută, Universitatea Oradea a solicitat aviz Arhitect Șef pentru reabilitarea corpului C2 situat pe str. Universității, nr. 4. Corpul C2 face parte din incinta Campus 3 și are un regim de înălțime P+E +E p (etaj parțial).
„Pe lângă reabilitarea totală a imobilului, s-a solicitat comisiei și schimbarea destinației acestuia în spațiu de învățământ cu săli de curs, seminarii și laboratoare. Imobilul a aparținut în trecut unităților militare, reprezentând fostele dormitoare ale soldaților stagiari, după care nu a mai fost folosit, acesta aflându-se momentan într-o stare de degradare. Astfel, comisia a avizat reabilitarea totală a clădirii, atât la interior, cât și la exterior, precum și schimbarea destinației acesteia. Cu siguranță, la final, investiția va îmbogăți spațiul universitar orădean cu o nouă clădire utilă și funcțională”, a precizat viceprimarul Arina Moș.
Tâmplăriile existente vor fi schimbate în tâmplării de aluminiu cu barieră termică (culoare gri antracit). Totodată, învelitorile clădirii vor fi schimbate cu învelitori din tablă fălțuită.
De menționat că propunerea de reabilitare a primit deja avizul Direcției Județene pentru Cultură și se încadrează în prevederile Planului Urbanistic Zonal (PUZ) aprobat cu HCL nr. 132/2011.
Proiectul a primit aviz favorabil, urmând ca Universitatea Oradea să obțină autorizația de construire.
Dezvoltarea unei zone rezidențiale pe str. David Prodan
Tot în cadrul ședinței CMUAT, S.C Ahile S.R.L a propus dezvoltarea unei zone rezidențiale în zona str. David Prodan (nr. cadastral 15245), în partea sudică a orașului, respectiv în vecinătatea ansamblului rezidențial „Riviera”.
„Terenul care a generat Planul Urbanistic Zonal (PUZ) are o suprafață de 13.400 mp, fiind situat într-o zonă funcțională tip ULiu, zonă propusă spre urbanizare. Membrii comisiei au emis avizul doar după ce s-au asigurat că investitorul a luat toate măsurile necesare pentru realizarea zonei de protecție, precum coridoare verzi față de zona funcțională adiacentă de tip ET. Prin documentația de urbanism se propune un masterplan cu caracter orientativ, care va fi împărțit în trei etape de dezvoltare”, a precizat arhitectul-șef al orașului, Radu Fortiș.
În prima etapă se propune parcelarea terenului care a generat PUZ-ul în 23 de loturi din care: 1 lot cu destinația de drum public, 2 loturi pentru zonă verde, 4 loturi cu funcțiuni mixte (dotări complementare locuirii/locuințe) și 16 loturi pentru locuințe.
Documentația va urma procedura de consultare a populației, după care va urma consultarea finală a CMUAT.
nov. 21, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0