Actualizat noiembrie 23rd, 2024 1:36 PM
oct. 18, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1042 vizualizari
Comisia municipală de urbanism și amenajare a teritoriului (CMUAT) a analizat în cadrul ședinței de săptămâna trecută 44 de proiecte. Dintre acestea, 15 au fost studiate în comisia de urbanism, în timp ce 29 au fost aduse în atenția comisiei operative.
SC Cargo Track SRL a solicitat aviz de oportunitate pentru amenajarea unui teren în suprafață de 1.438 mp. Astfel, se vor realiza 37 de locuri de parcare și o zonă verde cu vegetație, mobilier urban, alei și foișor. Amenajările propuse vor deservi clădirii de birouri care se construiește pe terenul situat la nordul amplasamentului străzii.
„În primă fază, accesul la zona propusă spre amenajare se va realiza din strada Romulus Guga peste terenul pe care se construiește clădirea de birouri (cu drept de servitute) urmând ca în viitor, după realizarea prelungirii străzii Victor Traian Goga până în strada Ogorului, conform Planului Urbanistic Zonal aprobat cu HCL 839/2017, accesul să se realizeze din noul drum. Amenajările solicitate vin să întregească ansamblul format din clădirea de birouri și zona necesară pentru relaxare și spații de parcare”, a punctat Radu Fortiș, arhitectul-șef al orașului.
Reabilitare și modernizare la Liceul de Artă
Liceul de Artă din Oradea propune reabilitarea și modernizarea clădirii principale, demolarea anexelor, extinderea corpurilor existente și construirea de corpuri noi, la sediul de pe strada Parc Petőfi, nr. 24-26.
În cadrul ședinței de săptămâna trecută, s-au prezentat două variante, iar comisia de urbanism a solicitat elaborarea unei documentații de urbanism de tip Plan Urbanistic de Detaliu pentru varianta 2 privind studiul întregii incinte. Extinderea este necesară pentru realizarea unor spații de curs suplimentare cu specificul Liceului de Artă, respectiv a unei săli de sport.
nov. 21, 2024 0
oct. 31, 2024 0
oct. 29, 2024 0
oct. 10, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0