Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
apr. 03, 2023 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 985 vizualizari
Zeci de proiecte au fost analizate de către membrii Comisiei municipale de urbanism și amenajarea teritoriului (CMUAT), printre acestea numărându-se amenajarea unei unități turistice cu cramă pe str. Matei Corvin, dar și proiectul de renovare și echipare a sediului central al Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai Oradea.
În cadrul ședinței comisiei de urbanism de săptămâna trecută, coordonată de viceprimarul Marcel Dragoș, au fost analizate 46 de proiecte. Dintre acestea, 22 au fost studiate în comisia de urbanism, în timp ce 24 au fost aduse în atenția comisiei operative.
Unitate turistică cu cramă pe strada Matei Corvin
O persoană fizică a solicitat aviz CMUAT pentru realizarea Planului Urbanistic de Detaliu în vederea schimbării destinației imobilului situat pe str. Matei Corvin, nr. 143 din locuință individuală în apartamente în regim hotelier și construire spațiu de consumație aferent (cramă).
„Investiția propusă de beneficiar se încadrează în caracteristicile zonale aprobate în Regulamentul General de Urbanism. Având în vedere suprafața mare a terenului pentru care s-a elaborat documentație, respectiv 10.360 mp, plantația de vie existentă și intenția construirii unei crame tradiționale, proiectul este unul care va aduce plusvaloare comunității prin componenta sa agroturistică”.
Totodată, clădirea de la frontul străzii, care va găzdui apartamentele în regim hotelier, va fi reconfigurată și reabilitată.
„Deoarece pe amplasamentul existent există o pivniță, respectiv o suprafață mare plantată cu vie, beneficiarul a propus realizarea unei crame, care să fie conectată cu pivnița existentă. Clădirea cu destinația de cramă se va construi respectând forma tradițională a cramelor din zona Valea Frumoasă, într-o reinterpretare contemporană”, a precizat Radu Fortiș, arhitectul-șef al orașului.
Renovarea sediului Bibliotecii Județene
Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” a solicitat aviz Arhitect Șef pentru renovarea și echiparea sediului central de pe str. Armatei Române, nr. 1A.
Clădirea supusă investiției, denumită corp C 2, are o suprafață construită la sol de 1917 mp și o suprafață desfășurată de 5316 mp.
Imobilul funcționează ca sediu central al Bibliotecii Județene, având la parter: hol de intrare, garderobă, grupuri sanitare, secția Art-Muzică, legătorie etc., iar la fiecare din cele 3 etaje există câte un amfiteatru.
Pentru ca obiectivul supus investiției să beneficieze de un spațiu eficient organizat, proiectul propune delimitarea clădirii în două zone distincte: una pentru depozitele de carte și birourile personalului, iar alta deschisă în totalitate publicului, compusă dintr-un atrium și spații adiacente acestuia.
Astfel, se propune pe de o parte renovarea, compartimentarea și conformarea seismică a tronsonului de clădire realizat în anii 1950 (P+2E), iar pe de altă parte demolarea holului de legătură existent și reconstruirea lui ca și atrium central. Acesta se va desfășura pe 3 nivele (P+2E) și va fi realizat dintr-o structură metalică prevăzută cu scări interioare și ascensor panoramic, respectiv cu o circulație perimetrală cu vedere spre spațiul interior al atriumului. Închiderea se va face cu pereți cortină din sticlă.
apr. 15, 2024 0
sept. 21, 2023 0
iun. 19, 2023 0
mai 29, 2023 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0