Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
mart. 13, 2020 Adrian Popa Actualitate 0 1973 vizualizari
În continuarea măsurilor de prevenire şi limitare a răspândirii infecției cu coronavirus (COVID-19), Inspectoratul General pentru Imigrări adoptă noi măsuri referitoare la interacțiunea cetățenilor cu instituția, pentru a evita aglomerarea de persoane în zona activităților de relații cu publicul.
Astfel, pe linia activităţilor de ghişeu, se suspendă primirea cererilor de acordare a dreptului de şedere pe termen lung, iar pentru celelalte activități accesul în incinta sediilor structurilor este permis doar titularilor sau, după caz, a persoanelor mandatate, în baza actului de identitate sau a documentului de trecere a frontierei, prezentat în original.
Cererile adresate pe portaligi.mai.gov.ro, vor fi preluate cu preponderență, iar în cazul celor neprogramate acestea vor fi primite doar pentru situații temeinic justificate, de maximă urgență.
Totodată, vor fi reprogramate interviurile care au ca scop identificarea elementelor căsătoriei de convenienţă, iar persoanele care urmau să susţină interviul vor fi înştiințate în scris.
De asemenea, obligaţiile străinilor referitoare la informarea autorităţilor cu privire la schimbările intervenite în situaţia acestora sau referitoare la furtul, pierderea, deteriorarea sau distrugerea permisului de şedere, vor fi notificate în termenul prevăzut de lege, exclusiv, pe adresa de e-mail a structurii competentă teritorial. În vederea preschimbării permisului de şedere, cererile vor fi depuse ulterior.
Toate aceste măsuri sunt aplicate până la data de 31 martie, cu posibilitatea prelungirii acestora în funcţie de evoluţia situaţiei la nivel naţional. Reiterăm faptul că, scopul acestora este de a proteja atât propriului personal, cât și cetățenii.
„Totodată, Inspectoratul General pentru Imigrări recomandă cetățenilor străini și europeni aflați pe teritoriul României să ne contacteze pentru orice aspect care intră în competența instituției, să se informeze DOAR DIN SURSE OFICIALE și să respecte măsurile dispuse de autorități în eforturile de prevenire și combatere a răspândirii noului virus”, se arată într-un comunicat.
nov. 22, 2024 0
nov. 01, 2024 0
oct. 03, 2024 0
sept. 28, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0