Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 28, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1784 vizualizari
Azi, la ora 8 a început noul interval de timp în care o parte a orădenilor racordați la sistemul centralizat de furnizare a apei calde nu vor beneficia de acest serviciu. E vizat punctul termic 601. După cum informează Termoficare SA, disconfortul e necesar în vederea unor lucrări la noul racord termic primar de termoficare pe str. Menumorut. „Sunt afectaţi consumatorii situați pe str. Menumorut – parțial, P. Cosma, Hașdeu – parțial, Liniștei, Tarcăului – parțial și Dumbravei”, se arată în comunicatul în care se mai precizează că întreruperea va dura până în seara acestei zile, la ora 20.
Nici mâine nu va fi liniște din acest punct de vedere. Vineri, 29 mai, tot între orele 8 – 20, compania de termoficare va întrerupe furnizarea apei calde de la punctul termic 128 pentru lucrări de reîntregire a noul racord termic primar al acestuia. Cetățenii de pe străzile Zimbrului, T. Lalescu, Lacul Roşu, Ştefan cel Mare (inclusiv blocurile ANL şi cele de pe str. T. Neş) vor fi afectate. Termoficare Oradea transmite că lucrările din ambele zile menționate mai sus au loc în cadrul proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiu în scopul conformării la legislaţia de mediu şi a creşterii eficienţei energetice
aug. 30, 2017 0
aug. 25, 2017 0
aug. 11, 2017 0
iul. 31, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0