Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
aug. 23, 2019 Adrian Popa Actualitate 0 992 vizualizari
Calea Mare / Cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului
Joi, 22 august, la ora 09.20, pe drumul județean 768, în localitatea bihoreană Calea Mare, polițiștii Secției nr.5 de Poliție Rurală Oradea au depistat în trafic un bărbat de 38 de ani, din localitatea Mădăras, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism, având o concentrație alcoolică de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.
*
Oradea / Depistat în timp ce conducea, deși avea suspendat acest drept
Joi, 22 august a.c., în jurul orei 23.30, pe strada Matei Basarab din municipiul Oradea, polițiștii Biroului de ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Oradea au depistat în trafic un orădean de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri orădeni.
*
Valea lui Mihai / Depistat în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, cu număr fals
Joi, 22 august a.c., în jurul orei 14.40, pe strada Calea Revoluției din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii din Valea lui Mihai împreună cu cei de la Secţia nr.11 de Poliţie Rurală Valea lui Mihai au depistat în trafic un bărbat de 41 de ani, din Valea lui Mihai, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, care avea aplicate plăcuțe cu un număr fals de înmatriculare.
În cauză a fost întocmit dosr penal, iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri din Valea lui Mihai.
*
RECOMANDĂRI PREVENTIVE
ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:
Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
– Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
– Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă, ninsoare sau ceaţă densă!
– Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
– Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
– Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
– Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
– Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule!
nov. 14, 2024 0
nov. 06, 2024 0
nov. 01, 2024 0
oct. 24, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0