Actualizat aprilie 7th, 2025 4:38 PM
iul. 10, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 5363 vizualizari
Încă o parte a istoriei uneia dintre cele mai frumoase clădiri din centrul Oradiei se încheie. Este vorba despre o extrem de importantă etapă în reabilitarea / restaurarea Sinagogii Zion de pe malul stâng al Crișului Repede. Lucrările derulate din bani europeni nerambursabili (la care se adaugă o cofinanțare locală) sunt pe ultima sută de metri. Asta după peste un an de când au început intervențiile. Se poate spune că interiorului construcției evreiești i s-a dat culoare. La propriu. „Finalul primei etape de pictură s-a terminat cu bine. Cupola a reprezentat una dintre cele mai dificile segmente datorită calității suportului original, care a trebuit reconstruit. În plus, pictura a fost dificil de realizat deoarece pictura simetrică, spre deosebire de cea antropmorfă, îngreunează și mai mult situația mai ales pe o suprafaţă circulară”, a explicat arhitectul Cristian Pușcaș, cel care supraveghează lucrările. O echipă de 16 artiști lucrează la partea de picturi din Sinagoga de pe str. Independenței. Iar importanța acestei părți a lucrărilor apasă greu pe umerii celor care iau în mână pensulele. Motivul este că, potrivit lui Pușcaș, următoarea intervenție de acest tip nu va avea loc decât în secolul următor. Peste 137 de ani.
Sinagoga Neologă din Oradea a fost construită în anul 1877. În total, suma investită în reabilitare, prin proiectul transfrontalier, se ridică la peste 2,2 milioane de euro. Aproximativ 400.000 de euro din acești bani au venit ulterior demarării lucrărilor, grație unor economii realizate, cu girul Autorității de Management al Programului HU-RO.
feb. 27, 2018 0
iun. 16, 2017 0
feb. 21, 2017 0
oct. 26, 2016 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0