Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
oct. 06, 2014 Andrei Şandor Actualitate 0 1273 vizualizari
Unor șoferi nu le e bine nicicum: când nu aveau locuri de parcare plângeau că nu au cum parca civilizat. Acum când, de bine de rău, sunt locuri de parcare bine evidențiate + un parking aproape gol în permanență, acei șoferi găsesc o metodă de a ieși în evidență: își urcă bolizii pe trotuar.
Așa s-a întâmplat și azi, 6 octombrie, când în jurul orei 13, după cum se vede în fotografia alăturată, mai multe autoturisme (cu numere de Bihor) staționau fără jenă pe dalele de pe zona pietonală dintre farmacia permanentă și fosta Policlinică Mare. Desigur, în urma reorganizărilor din zonă, sunt mai puține locuri de parcare pe carosabil, iar cele de vis-a-vis de stația taxi s-au transformat în locuri paralele cu trotuarul. Nu mai sunt perpendiculare pe trotuar, deci sunt ceva mai puține. Însă încă mai există parkingul construit în locul fostului Spital de Boli Infecțioase, la doar un minut de mers cu mașina. Dar conducătorii auto mai au o problemă: nu se pot obișnui nici cu faptul că Primăria a eliminat total locurile de parcare de pe carosabilul de lângă sediul Serviciului de Evidență a Persoanei. Într-o veselie, șoferii contină să oprească pe actuala zonă hașurată, în ciuda șanțului care a fost făcut acolo și încă nu a fost acoperit, mimând existența fostelor locuri oblice de parcare.
În parkingul din spatele Tribunalului sunt peste 400 de locuri disponibile. Aproape în permanență.
mart. 19, 2016 0
mart. 05, 2016 0
aug. 06, 2015 0
ian. 26, 2015 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0