Actualizat octombrie 29th, 2024 11:45 PM
apr. 14, 2013 Andrei Şandor Politică 0 1419 vizualizari
Alimentezi, să zicem, 30 litri de combustibil? Asta ar însemna că ai contribuit cu 30 de bani la un fond special, sumele adunate urmând să fie folosite exclusiv pentru îmbunătățirea condițiilor de Mediu. Astfel, având în vedere că sute de mii de șoferi cumpără benzină și motorină în fiecare zi, bani în scop nobil s-ar aduna în permanență, iar conducătorii auto/proprietarii de autovehicule ar contribui la lupta împotriva poluării în funcție de kilometrii parcurși. Și nu în funcție de motorul mașinii. Așa își
închipuie liberalul Valeriu Boeriu (foto), senator ales în Colegiul 3 Bihor, că s-ar rezolva cel mai echitabil problema taxei de poluare. Unul dintre cele mai controversate și mai hulite biruri din ultimii 20 de ani, introdus de Guvernul Tăriceanu și modificat de atâtea ori încât nu se mai știe exact cărui scop principal servește. Actualul timbru de Mediu, consideră parlamentarul bihorean, nu este corect față de toți deținătorii de autoturisme/autovehicule și nu va ajuta la înnoirea parcului auto dintr-un motiv foarte simplu: românul nu are bani pentru mașini noi, performante și nepoluante. Principiul după care taxarea ar trebui să se ia este, spune senatorul Boeriu, „circuli mai mult, plătești mai mult”. Adică o perspectivă ceva mai logică decât actualul timbru de Mediu. Iar pentru ca plata în funcție de cât circuli/poluezi să poată intra în vigoare, demnitarul liberal propune ca în prețul carburanților să fie inclusă suma mai mult decât modică de 1 ban/litru în chip de taxă de poluare (taxă pentru Mediu). Valeriu Boeriu a făcut și un calcul sumar: la aproximativ 6 milioane de mașini, la 15.000 km parcurși, s-ar aduna în pușculița specială o sumă de vreo 18 miliarde lei (vechi)/an/județ. Bani care ar putea merge în direcția împăduririlor, consideră medicul salontan, care a venit cu această idee în urma multor sesizări din partea cetățenilor revoltați împotriva acestei noi variante a taxei de poluare.
aug. 08, 2017 0
mai 30, 2017 0
feb. 25, 2017 0
apr. 17, 2016 0
oct. 24, 2024 0
sept. 25, 2024 0
aug. 26, 2024 0
aug. 22, 2024 0