Actualizat aprilie 12th, 2025 12:04 AM
feb. 13, 2017 Andrei Şandor Actualitate 0 1646 vizualizari
La 13.227.563 de lei se ridică necesarul pe 2017 în privința acoperirii unor lucrări deja începute la un număr de 7 imobile importante din zona centrală a Municipiului Oradea. Printre ele, ca și cum ar fi vorba despre o clădire monument, se numără, potrivit tabelului împărțit presei la bilanțul Direcției Patrimoniu Imobiliar, și fostul cinematograf Transilvania. Aceast lucrare ar urma să primească cei mai mulți bani în acest an: 5.077.312 lei (contractul integral fiind de 5,32 de milioane de lei).
Palatul Vulturul Negru are trei capitole rezervate: 1,98 milioane de lei pentru reabilitarea paramentului, tâmplărie, șarpantă și învelitoare (etapa I), aproape 852.000 de lei (etapa a II-a a aceleiași lucrări) și aproape 544.000 de lei (reabilitare parament exterior și reparații învelitoare). Următoarea cea mai mare sumă prevăzută ca necesar pentru acest an este de 2,44 milioane de lei (Palatul Apollo), iar clădirea de pe str. Republicii nr. 13 are un total de aproximativ 376.000 de lei. Pentru Palatul Stern de pe corso, Municipalitatea a prevăzut, în acest an, un necesar de peste 1,13 milioane de lei, iar pentru Casa Poznar din Piaţa Ferdinand e trecută suma de aproape 262.000 de lei (un rest de plată). În ceea ce priveşte Palatul Moskovits Miksa din Parcul Traian nr. 2, banii prevăzuţi pentru acest an sunt în sumă de aproape 557.000 de lei (tot ca rest de plată aferent contractului iniţial).
foto – salvatimareleecran.ro
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 08, 2025 0
apr. 12, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0
apr. 11, 2025 0