Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 18, 2011 Andrei Şandor Actualitate 0 2075 vizualizari
În cadrul amplului șantier de revitalizare a Cetății Oradea, un punct important este cel legat de amenajarea viitorului Muzeu din incinta obiectivului turistic. Potrivit unei informări de vineri (18 noiembrie), în ultimele 2 luni s-a lucrat intens în Corpul A, locul în care va funcționa Muzeul Cetăţii şi al oraşului Oradea. Conform datelor comunicate de managerul de proiect, Dumitru Sim, în această zonă a Cetății, utilizându-se materiale şi tehnici specifice fiecărei perioade istorico-constructive și refăcându-se vechile texturi de tencuială, a fost finalizată o importantă porţiune din faţada principală. De remarcat că această lucrare cuprinde cele 3 niveluri ale corpului de clădire. Municipalitatea transmite că tencuielile de epocă, rezultate în urma continuării studiilor de parament de către specialiştii, au urmat reteţa de secol XVII. „Materialele folosite au fost nisipul, în diferite granulaţii în funcţie de strat şi varul. Pentru vopsirea faţadei s-a utilizat doar var, iar paleta cromatică a fost cea specifică perioadei constructive”, spune Sim. Ca rezultat, tehnica aplicată tencuielii a dat o suprafaţă care „nu se încrie în linia tencuielilor moderne, imperfecţiunile planimetrice fiind o constantă a tencuielilor de epocă”. Reprezentanții Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională din cadrul Primăriei mai spun că tencuielile istorice relativ bine evidenţiate pe suprafaţa faţadei principale au fost conservate şi reliefate prin conturarea lor cu tencuielile noi. Reamintim că lucrarea de la Cetatea Oradea este executată de firma Constructorul Sălard, a demarat în 2009, iar finalizarea este prevăzută pentru vara anului 2015. Valoarea totală a finanțării este de 36,78 milioane lei, din care asistența bănească nerambursabilă (prin Regio via Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului) este de 28,72 milioane lei.
[nggallery id=528]
nov. 20, 2024 0
nov. 18, 2024 0
nov. 15, 2024 0
nov. 12, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0