După cum a anunțat, marți, viceprimarul Ovidiu Mureșan, ședința „lucrativă” având ca subiect impozitele controversatelor terenuri agricole ale orădenilor a avut loc. Potrivit unor date obținute de bihorstiri.ro, se pare că Primăria este dispusă să facă unele compromisuri. Asta după ce oamenii afectați de decizia administrației locale (care a hotărât ca, indiferent de situația punctuală, toți cei care declară terenuri agricole trebuie să plătească biruri de teren cu/bun pentru construcții pentru o suprafață de 850 mp) s-au revoltat inclusiv în presă, acuzând abuzuri. Informațiile noastre vorbesc despre o serie de modificări care ar urma să fie aduse hotărârii Consiliului Local cu pricina. Printre aceste schimbări s-ar număra exceptarea de la plată a deținătorilor de terenuri aflați în evidența APIA, reducerea la 500 mp a suprafeței pentru care trebuie să se plătească în mod obligatoriu impozit de teren cu/bun pentru construcții și exceptarea de la supraimpozitare a terenurilor care se dovedesc a fi cultivate. Desigur, această din urmă potențială modificare merge mână în mână cu verificarea în teren a contestațiilor depuse și a tuturor celorlalți proprietari. Sursele noastre se arată optimiste în privința modificării hotărârii legislativului municipal astfel încât situația creată la nivel de oraș să poată fi dezamorsată cât mai repede.