Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
iun. 07, 2013 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 1344 vizualizari
Ex-premierul României, Mihai Răzvan Ungureanu (MRU), deplânge soarta județului Bihor din epoca USL. Prezent la Oradea în cadrul unui turneu prin țară în care face cunoștință cu filialele județene ale Partidului Forța Civică (PFC), pe care îl conduce, fostul prim ministru de scurtă durată spune că Bihorul nu pare să fie deloc pe agenda Uniunii Social Liberale în ceea ce privește sprijinul în vederea dezvoltării. Ungureanu a amintit în trecere de starea jalnică a celebrului deja drum național care leagă Oradea de Deva, declarând că există șantiere pe care au fost abandonate utilaje care nu vor mai putea fi folosite. Potrivit celor spuse de MRU, oamenii de afaceri onești din județul nostru (n.b.: cu care s-a întâlnit în cursul zilei de ieri) i s-au plâns de imposibilitatea de a crește economic prin ajutor indirect de la stat, adică din cauza sistării finanțării anumitor investiții. De asemenea, ex-premierul consideră că trăim (și aici în Bihor) un „colaps economic” din cauza „atitudinii economice criminale a Guvernului” actual. Ungureanu precizează că jalbele oamenilor de afaceri din județul nostru nu sunt diferite de cele din majoritatea județelor de pe granite de vest și de sud-vest a țării: suprataxarea, concurența neloială etc. Totodată, senatorul MRU susține că persoanele cu care a discutat la noi au vorbit despre faptul că autoritățile locale fac tot posibilul să le împiedice dezvoltarea economică din motive politice (n.b.: de apartenență sau de ne-apartenență la un anumit partid). „Acum cădem pe panta dezastrului economic!”, a exclamat la Oradea fostul șef al Guvernului României, temându-se că „vom ajunge să-l regretăm pe Nicolae Văcăroiu”.
Periplul politic al liderului PFC va continua azi în județul Timiș. În Bihor, MRU a avut discuții și cu activul filialei locale, condusă, interimar, de fostul democrat-liberal Radu Pentie. Din conducerea locală mai face parte medicul Nicușor Lepădatu, fost consilier local orădean și unul dintre vechii PD-iști bihoreni. În „alaiul” lui MRU și-a găsit loc și secretarul general al Forței Civice, fostul deputat Ștefan Pirpiliu. Acesta a declarat că filiala bihoreană este cea cu numărul 31 care are sediu propriu. Deocamdată, PFC Bihor funcționează într-un sediu de care au făcut rost membrii partidului, cu toate că Municipalitate ar trebui să le ofere un sediu, fiind vorba despre un partid parlamentar. PFC are 4 reprezentanți în legoslativul national. Actualmente, formațiunea politică are peste 10.000 de membri, dintre care peste 100 în Bihor. Liderii consideră că nu e un rezultat rău pentru un partid întemeiat cu acte în regulă în septembrie 2012. „Vrem să vorbim mai mult de viitor, puțin despre present și aproape deloc despe trecut”, a spus Pirpiliu, adăugând că un obiectiv major pentru acest an este derularea de alegeri interne în toate filialele din țară. PFC dorește să participe la alegerile europarlamentare și prezidențiale din 2014. Întrebat dacă și-ar dori să candideze la funcția de președinte al Republicii, MRU a evitat să dea un răspuns clar reporterului bihorstiri.ro. Fostul premier a precizat că, înainte de o dorință personală a cuiva, este nevoie de „un principiu”, de o „coagulare a forțelor de dreapta”, asta și în ideea în care, reamintim, Forța Civică face parte din Alianța pentru Dreptate și Adevăr, creată împreună cu PNȚCD. Potrivit lui Ungureanu, intenția celor două formațiuni este de a merge împreună (cu listă comună) în campania europarlamentară și de a avea un candidat comun la prezidențialele de anul viitor.
nov. 15, 2022 0
iun. 30, 2015 0
sept. 12, 2014 0
sept. 10, 2014 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0
apr. 04, 2025 0