Actualizat aprilie 7th, 2025 12:34 PM
apr. 27, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2268 vizualizari
Vineri, 27 aprilie, într-o atmosferă extrem de tensionată, Opoziția a reușit să dea jos Guvernul României condus de Mihai Răzvan Ungureanu. În timp ce Puterea a împiedicat majoritatea parlamentarilor să participe la vot, o parte dintre aleșii minorităților (altele decât cea maghiară), inclusiv bihoreanul Adrian Merka, au votat pro moțiune. De asemenea, senatorul independent Mircea Geoană (fost președinte PSD al Senatului) și deputatul democrat-liberal Cătălin Croitoru au fost pentru căderea Guvernului. Croitoru, de altfel, a anunțat de la început că va participa la vot și că va părăsi PDL imediat după deznodământul votului de azi din Parlament. Un caz aparte a fost cel al senatorului PDL Sorina Plăcintă. Despre aceasta s-a spus că s-a înțeles cu USL pentru a vota moțiunea de cenzură, însă, după o rundă de convingere din partea Eleni Udrea (scenă filmată de televiziunile prezente în sala de plen), aceasta a plecat din sală și nu s-a mai întors.
Cu câteva minute înainte de ora 15, reprezentanții USL au anunțat că 236 de parlamentari au votat pentru căderea Guvernului Ungureanu. Ulterior, conform procesului verbal oficial, s-a anunțat că din 460 de aleși, 259 au fost prezenți la vot, 4 voturi au fost anulate, iar pentru adoptarea moțiunii au votat 235 de senatori și deputați. Au fost și 9 voturi împotriva moțiunii de cenzură. Pentru căderea Guvernului era nevoie de minimum 231 de voturi.
După cum s-a anunțat încă din zilele trecute, președintele PSD, Victor Ponta (foto), este dispus să preia frâiele Guvernului și poate anunța noua componență a Executivului României „în 30 de secunde”. Dar acest lucru se va întâmpla doar după ce președintele Traian Băsescu îl va nominaliza premier. Potrivit reprezentanților PDL Bihor, în mod cert, șeful statului îl va desemna prim ministru pe co-președintele social-democrat al USL.
oct. 04, 2019 0
iun. 21, 2017 0
iun. 18, 2017 0
mart. 09, 2017 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0
apr. 07, 2025 0