Actualizat aprilie 17th, 2025 11:50 PM
dec. 21, 2019 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1003 vizualizari
Încă 7 pucte termice din Oradea se află în curs de modernizare, lucrările fiind gata în proporție de 90%.
Investiția privind modernizarea și reabilitarea celor 7 puncte termice are o cofinanțare prin programul „Termoficare 2006 – 2020 căldură și confort”, program gestionat și coordonat de Unitatea de Implementare a Proiectului din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, urmând ca din decembrie 2019 să fie gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice Dezvoltării și Administrației
Cele 7 puncte termice din Municipiul Oradea beneficiare a lucrărilor în cadrul acestei investiții sunt:
1. Punctul termic 130 – Modernizarea instalațiilor interioare, monitorizarea parametrilor și automatizarea din dispecerat
2. Punctul termic 604 – Modernizarea instalațiilor interioare, monitorizarea parametrilor și automatizarea din dispecerat
3. Punctul termic 820 – Modernizarea instalațiilor interioare, monitorizarea parametrilor și automatizarea din dispecerat
4. Punctul termic 849 – Modernizarea instalațiilor interioare, monitorizarea parametrilor și automatizarea din dispecerat
5. Punctul termic 119 – Modernizarea rețelei termice de distribuție, a instalațiilor interioare, monitorizarea parametrilor și automatizarea din dispecerat a
6. Punctul termic 875 – Modernizarea rețelei termice de distribuție, a instalațiilor interioare, monitorizarea parametrilor și automatizarea din dispecerat
7. Punctul termic 136 – Reabilitarea rețelelor secundare de termoficare.
Aceste 7 puncte termice se află în trei cartiere ale orașului: Rogerius, Nufărul și Cantemir.
Lucrările de modernizare și reabilitare sunt realizate de asocierea S.C. S.C ELSACO ELECTRONIC SRL, S.C AVRIL SRI, S.C IGNA CONSTRUCT SRL.
Implementarea contractului a început în decembrie 2018, stadiul fizic al lucrărilor la această dată este de aproximativ 90%.
Valoarea contractului de lucrări este de 20.845.123,47 lei (fără TVA). Până la această dată au fost atrase fonduri din bugetul de stat în valoare de 6.997.958,75 lei, diferența fiind plătită din bugetul local.
Pe lângă cele 7 puncte termice, au fost reabilitate prin același program derulat prin Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice încă 22 de puncte termice. Acestea au fost finalizate în anul 2017, iar prin proiectul de hotărâre depus în ședința de Consiliu Local de joi, 19 decembrie, cele 22 de PT au fost date de către municipalitate în administrarea S.C Termoficare Oradea.
Obiectivul principal al investiţiei este creşterea eficienţei şi îmbunătăţirea calităţii serviciului oferit, iar obiectivul specific se referă la reabilitarea punctelor termice și a rețelelor termice secundare aferente acestora.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt
– modernizarea instalațiilor din punctele termice nr. 130, 604, 820, 840, 119 și 875, prin realizarea unor puncte termice noi, modulare și automatizate, precum și realizarea controlului și efectuarea comenzilor de reglare a parametrilor, prin integrarea/monitorizarea, tip SCADA, în dispeceratul SC Termoficare Oradea SA.
– reabilitarea rețelelor de distribuție și echilibrarea hidraulică a rețelelor și a consumatorilor racordați la punctele termice nr. 119, 130, 136, 604, 820, 849 și 875.
– reabilitarea rețelelor de distribuție de la punctele termice nr. 136 și 875 prin executarea de lucrări de modernizare a rețelei de distribuție și repunerea în funcțiune a sistemului de recirculare a apei calde de consum, prin înlocuirea conductelor existente cu conducte preizolate îngropate în pat de nisip.
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0
apr. 17, 2025 0