Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
sept. 23, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2022 vizualizari
Colegiul Prefectural de azi, 23 septembrie, a venit cu informații interesante privind situația monumentelor istorice din județul Bihor. De față cu prefectul Claudiu Pop și cu ceilalți directori de servicii deconcentrate, șeful Direcției Județene pentru Cultură (DJC), Lucian Silaghi, a prevestit apariția, în octombrie, a noii versiuni a Listei Monumentelor Istorice. De știut că DJC finanţează în cu 5.000 de lei clasarea unui număr de nouă peşteri, în parteneriat cu Muzeul Ţării Crişurilor. Respectivele obiective au ajuns să fie atât de importante ca urmare a descoperirilor arheologice de acolo. Este vorba despre peșterile Igriţa (comuna Aştileu), Vacii, Ciur, Izbuc, Gruieţ (comuna Roşia), Ungurul Mic şi Ungurul Mare (comuna Şuncuiuş), Fânaţe (comuna Câmpani), Izbucul Topliţei (comuna Dobreşti) şi Meziad. „Toate acestea se vor adăuga peşterii Coliboaia, pe care am clasat-o în anul 2012. Intenţionăm să definitivăm protocolul de acces în aceste peşteri şi să responsabilizăm primăriile în vederea luării unor măsuri de pază”, a declarat Silaghi, care a menționat că, din nefericire, locurile menționate sunt deseori călcate de persoane neautorizate care fac săpături neautorizate și care compromit vestigiile.
Referitor la clădiri, șeful DJC spune că, în Bihor, ultimele imobile care au fost clasate în anul 2014 sunt Vila pentru subofiţeri din Complexul Universităţii Oradea (fosta Şcoală de Jandarmi), o casă în stil baroc de pe str. Republicii nr. 81 și biserica ortodoxă din Săcueni. De asemenea, în curs de clasare sunt fosta moară Lederer Kalman (Moara Răsărit, în foto) de pe str. Miron Costin nr. 21, clădirea Primăriei Valea lui Mihai (de pe Calea Revoluţiei nr. 2), conacul situat în comuna Chişlaz, satul Mişca nr. 34 și Casa Leda din Oradea (fosta Roma Bar). O altă preocupare a Direcției conduse de Lucian Silaghi este pentru clasarea bisericii de lemn de la Mănăstirea Izbuc, care va deveni aa 60-a biserică de lemn care primește titulatura de monument istoric în Bihor. Potrivit directorului SIlaghi, în Oradea mai există circa 70 de imobile la care trebuie declanşată procedura de clasare.
feb. 13, 2017 0
ian. 15, 2017 0
ian. 13, 2017 0
mai 17, 2016 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0