Actualizat noiembrie 23rd, 2024 9:40 PM
feb. 28, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 1449 vizualizari
Deși are câteva minusuri considerabile (ex.: nu e membru de partid, nu a fost viceprimar și nu e un susținător al primarului Bolojan), liderul Pro Democrația Oradea, Adrian Simon (foto) se inspiră din cazul fostului viceprimar pesedist Ovidiu Mureșan. Pentru că la Compania de Apă Oradea (CAO), aparent, există posturi de conducere la discreție (sau la cerere), în ultima zi lucrătoare din februarie, vineri, Simon și-a depus cererea de angajare. Dar nu pe orice post, ci pe unul de director. Că nu e el cu nimic mai prejos decât Mureșan!
În cererea de angajare pe care a adresat-o mamagerului Ovidiu Gavra și care a fost înregistrată după toate regulile (deci se așteaptă și un răspuns!), Simon cere un post de director și menționează că anexează unele documete care atestă studii ce i-ar putea fi de folos ca șef în cadrul CAO. Dar furnizorul de servicii de apă-canal trebuie să se grăbească cu decizia de a-l accepta pe tânărul orădean: oferta lui e valabilă numai 5 zile lucrătoare. Pentru a coresponda electronic cu societatea subordonată Municipalității, Adrian Simon a înființat o căsuță poștală specială: mama.m.a.facut.director@gmail.com.
Desigur, dincolo de faptul că, poate, nu ar refuza nici el un job așa bunuț (care să poată fi primit fără niciun fel de concurs), demersul lui Simon este unul menit a critica modul în care unii politicieni reușesc mereu să își rezolve viitorul financiar după o haltă într-o funcție administrativă. Grație apartenenței la un partid și / sau a faptului că se supun persoanei care are pâînea și cuțitul. În cazul Mureșan este vorba despre primarul Ilie Bolojan. Totuși, într-o postare pe Facebook, șeful Pro Democrația Oradea face mențiunea că dorința lui de a se angaja la CAO este la fel de serioasă și de arzătoare precum adresa de mail de mai sus.
mai 21, 2019 0
nov. 16, 2018 0
dec. 07, 2016 0
mai 12, 2016 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 23, 2024 0
nov. 22, 2024 0