Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
nov. 30, 2016 Florin Coman Actualitate 0 1752 vizualizari
Întâiul chemat la apostolie, Sf. Andrei are o importanță specială pentru poporul român. Se zice că este ocrotitorul românilor. De asemenea, 30 noiembrie este, potrivit credințelor populare, o zi potrivită pentru ritualuri de vindecare a bolilor, dezlegare a farmecelor, blestemelor și atragerea norocului în căsnicie.
Obiceiul mai prevede că sărbătoarea religioasă ține, azi, până la prânz, după care oamenii se pot întoarce la muncile lor. De precizat aici că 2016 este primul an în care ultima zi a lunii noiembrie este sărbătoare generală, deci zi liberă (pentru bugetari). „Conform altor obiceiuri, nu era voie a se munci întreaga zi, iar cei care încălcau această poruncă riscau să se îmbolnăvească, să aibă amețeli, să îi doară capul, să se înece, să fie arși cu apă fiarta, să fie bântuiți de strigoi, să aiba coșmaruri, să fie atacați pe drum de animale ori să le mănânce lupii vitele”, se arată în diverse surse care tratează tradițiile mioritice. Despre Sf. Andrei se mai știe că a propovăduit creştinismul în Dobrogea, Macedonia, Tracia şi Ţarigrad, botezând greci şi geto-daci din aceste teritorii. Totodată, el a hirotonit primii episcopi şi preoţi din aceste zone.
În ceea ce privește onomastica propriu zisă, statisticile arată că sunt în total peste 700.000 de cetățeni români care își sărbătoresc prenumele; peste 360.000 dintre sărbătoriți sunt bărbați și aproximativ 349.000 sunt femei. „Defalcat”, cam 290.000 de femei poartă numele Andreea, 26.000 sunt Andra, iar alte 21.400 de femei se numesc Andrea. Dincolo, la bărbați, majoritatea covârșitoare (aproximativ 346.000) poartă numele Andrei. Alte derivate masculine ale numelui sărbătorit azi: Andreas, Andi, Andruța sau Endre.
2016 este al 5-lea an în care ziua de 30 noiembrie este liberă prin lege.
dec. 19, 2022 0
nov. 04, 2022 0
nov. 26, 2020 0
nov. 30, 2015 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0