Actualizat noiembrie 22nd, 2024 6:50 PM
feb. 11, 2012 Florin Coman Actualitate, Sănătate 0 1643 vizualizari
Prezent la Oradea în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul UDMR, Ministrul Sănătății, Ritli Ladislau a adus câtvea lămuriri cu privire la sistemul coplată.
“Așa cum a fost propus acest proiect, prevedea ca oamenii să plătească o sumă de maximum 600 de lei pe an”, aminteȘte Ritli. “După dezbateri sângeroase în Guvern, s-a ajuns la un sistemcare presupune ca oamenii să plătească maximum 1/12 din venitul anual al fiecăruia, după principiul că fiecare om câștigă diferit. Este foarte dificil însă să demonstrezi ce venituri ai de câte ori mergi la control, iar ținând cont de sistemu informatic cu care suntem dotați la ora actuală, măsura aceasta este aproape imposibil de practicat”, crede ministrul.
“Dorim să modificăm sistemul și vom face o propunere în acest sens. Vom propune tot o sumă fixă dar mult mai mică, de aproximativ 350 de lei, valoarea maximă de coplată, pe un an”, a mai subliniat Ritli. El a atras atenția că astfel îndreptăm oamenii spre serviciile accesibile, în loc să abuzeze de cele scumpe.”Lumea este centrată pe spital în sistemul nostru. Ori nu este normal ca o asistentă din spital spre exemplu să fie ocupată cu un caz care se poate rezolva în ambulatoriu”,crede ministrul.
Ritli a atras atenția că 40% dintre asistați sunt scutiți de coplată. “Banii nu vor fi plătiți de copii, de persoanele vârstnice sau de bolnavii cronici”, a încheiat ministrul.
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0
nov. 22, 2024 0