Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 07, 2012 Andrei Şandor Actualitate, Învăţământ 0 2414 vizualizari
Senatorul Ioan Mang, propus de Victor Ponta pentru a prelua Ministerul Educației, a demontat unele idei pe care anumite organe de presă centrale au încercat deja să le inoculeze referitor la modul în care se va desfășura examenul de Bacalaureat în acest an. Într-o discuție de luni (7 mai), la Antena 3, președintele PSD Bihor a a declarat în mod clar că nu este împotriva camerelor de luat vederi, ci „împotriva ideii că Ministerul trebuie să fie ca un vătaf în spatele elevilor”. Asta ca răspuns la câteva titluri apărute încă de aseară, în care tinerilor aflați în prag de Bac li se transmitea să răsufle ușurați pentru că Mang (foto) este contra instalării de camere de luat vederi în sălile de examen. Mai mult, deși a fost mereu foarte critic la adresa fostului ministru Daniel Funeriu, azi, în emisiunea invocată, senatorul social-democrat orădean a spus că, în 2011, „…a fost un examen corect” și că își dorește să îl păstreze cel puțin la fel de corect. „Cred că examenul va fi tot cu camere”, a mai precizat Ioan Mang, spulberând astfel speranțele celor care credeau că vor putea evita un eșec la Bacalaureat copiind sau folosindu-se de alte metode neortodoxe. De asemenea, ministrul propus de premierul desemnat a menționat că va fi nevoie ca factorii decidenți să se gândească și la cei care nu vor trece cu bine de examenul de finalizare a studiilor liceale. „Nu e o soluție să umplem cafenelele și barurile”, a mai declarat președintele PSD Bihor, senatorul Ioan Mang. Acesta se va afișa în fața Comisiei de specialitate a Parlamentului în cursul acestei zile, urmând ca votul de învestitură să fie dat în jurul orei 16. PDL și UDMR au anunțat deja că nu vor vota pentru Guvernul Ponta. În schimb, USL a reușit să își asigure voturile necesare grație înțelegerilor cu UNPR și cu grupul minorităților naționale altele decât cea maghiară.
ian. 31, 2023 0
feb. 12, 2022 0
iul. 15, 2021 0
apr. 25, 2021 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0