Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
sept. 17, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 988 vizualizari
Aproximativ 20 de milioane de euro sunt investiți în cea de-a treia etapă de înlocuire a rețelelor de termoficare din municipiul Oradea. 98% din finanțarea proiectului se face din bani europeni, lucrările urmând să fie finalizate până la sfârșitul anului viitor. În cursul zilei de azi, 16 septembrie, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene și Florin Birta, primarul municipiului Oradea au efectuat o vizită în teren pentru a vedea stadiul în care se află aceste lucrări.
La începutul lunii mai au demarat lucrările la cea de-a treia etapă de înlocuire a rețelelor de termoficare din orașul Oradea. Valoarea proiectului este de 108.033.148,73 lei (fără TVA), aproximativ 20 de milioane de euro, contribuția nerambursabilă asigurată prin proiect fiind de 98% (85% FEDR+ 13% buget de stat), iar 2% din bugetul local.
Lucrările au loc în cadrul proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Oradea pentru perioada 2009-2028 în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice – Etapa III”, LOT I Rețele și mini-puncte termice”.
Se înlocuiesc aproape 50 km de conducte, pierderile scad de la 40 la 20%
Proiectul propune înlocuirea unor tronsoane din rețele termice primare și secundare, precum și puncte termice aferente sistemului centralizat de alimentare cu căldură din Oradea. Vor fi reabilitați 46,2 km de conducte din rețeaua termică primară și 2,6 km conducte din rețelele de termoficare primară ce înlocuiesc rețeaua secundară, 39 de mini-puncte termice și rețele de termoficare secundare în lungime de 1,10 km de traseu.
„Acest proiect este o preocupare a municipalității orădene pentru a se putea asigura pierderi cât mai mici și un cost rezonabil pentru energia termică livrată populației. Lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului 2023, în acest moment stadiul lor de finalizare fiind de 35%. Este un proiect foarte important, având în vedere economia de care se discută în această perioadă. Cred că aceste economii pot fi făcute prin investiții. Din 2013, când aveam o pierdere de peste 40%, vom ajunge, la finalul lui 2023, să coborâm aceste pierderi aproape de 20%. La finalul acestei etape, mare parte din rețeaua de termoficare va fi reabilitată. În ultimii în 10-12 ani, în sistemul de termoficare din Oradea au fost pompate aproximativ 200 de milioane de euro pentru modernizarea și reabilitarea conductelor de termoficare”, a precizat primarul Florin Birta.
Etapa a III-a va definitiva înlocuirea rețelei de transport și va consolida reabilitarea și modernizarea SACET Oradea (Sistemul de Alimentare Centralizată cu Energie Termică) prin reabilitarea de puncte termice și rețele de distribuție, iar acolo unde este posibil, tehnic și fezabil economic, renunțarea la punctele termice mari, de cvartal și înlocuirea acestora cu mini-puncte termice, la nivel de condominiu.
Peste 10 ani de investiții
Acest proiect este practic o complementare a celor două etape anterioare care s-au încheiat, iar sursa de finanţare o reprezintă Programul Operaţional Infrastructură Mare, Axa 7 „Creşterea eficienţei energetice la nivelul sistemului centralizat de termoficare în oraşele selectate” – program dedicat ce vizează continuarea lucrărilor de reabilitare propuse în Master Planurile sistemelor de încălzire centralizată din municipiile: Bacău, Botoşani, Focşani, Iaşi, Oradea, Râmnicu Vâlcea, Timişoara. Proiectul este implementat de Primăria Oradea prin Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională.
Oradea este al doilea oraș după București ca număr de abonați la sistemul centralizat, având peste 77.000 de abonați.
„Cei peste 10 ani de când se investește în sistemul centralizat de alimentare cu energie termică al municipiului Oradea își arată roadele în această perioadă, când preocuparea tuturor este de a asigura energia necesară pentru populație la costuri cât mai mici. Faptul că s-a început și continuat acest proces nu poate decât să ne bucure. Iată un nou model de invidiat pentru ceea ce înseamnă investițiile făcute cu consecvență și materializate pe parcursul anilor, astfel încât această problemă să treacă aproape neobservată la nivelul municipiului Oradea”, a punctat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene.
Autonomia energetică a satelor
Potrivit acestuia, ministerul pregătește programe de finanțare care să asigure independenţa energetică și pentru mediul rural.
„Noi, pe lângă ceea ce înseamnă independența energetică și susținerea publică de alimentare cu energie termică, lucrăm pentru a propune comisiei în PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), în noul capitol, RepowerEU, un tip de proiecte pentru sate prin care să se asigure autonomia energetică a satelor. Printr-o serie de proiecte pilot ne dorim să poată fi achiziționate panouri fotovoltaice pentru utilizarea energiei solare, să avem o alternativă de consum la nivelul comunităților locale și gospodăriilor, dar studiem și problema acestor SACET-uri (Sisteme de Alimentare Centralizată cu Energie Termică) de mici dimensiuni care, utilizând biomasa sau resurse regenerabile în mixaj, să poată prin cogenerare să livreze apa caldă și căldura necesară populației de la sate. Este un concept pe care l-am văzut în Germania și care funcționează foarte bine.”
Potrivit ministrului Boloș, ministerul are în vedere 7 proiecte pilot pe care să le implementeze prin PNRR, iar modelele să fie urmate de către primării și autoritățile locale astfel încât să fie asigurată căldura și apa caldă, cel puțin, din resurse regenerabile.
nov. 21, 2024 0
nov. 19, 2024 Comentariile sunt închise pentru Oradea se pregătește pentru sărbători: Iluminatul festiv prinde contur
nov. 18, 2024 0
nov. 17, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0