Actualizat noiembrie 20th, 2024 11:58 PM
nov. 18, 2022 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Frontpage Comentariile sunt închise pentru Ministrul Investițiilor Marcel Boloș a vizitat șantierele celor trei centre de cartier 1215 vizualizari
Investițiile în regenerare urbană, respectiv în piațetele de cartier Magnoliei, Cazaban sau Nufărul, finanțate printr-un proiect de mobilitate policentrică vor genera în curând spaţii urbane moderne, care vor putea fi accesate de toți locuitorii orașului.
În cursul acestei dimineți, Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, împreună cu Marcel Dragoș, viceprimarul municipiului Oradea au efectuat o vizită în teren pentru a vedea stadiul în care se află aceste lucrări.
”Mă bucur să mă aflu din nou la Oradea, unde proiectele de mobilitate urbană prind contur. Acest proiect este unul de referință la nivel național, unic în România, tocmai pentru că a fost gândit ca o rețea de zone pietonale cu trei centre de cartier în trei zone diferite ale orașului. El poate fi luat ca exemplu de alte administrații locale interesate de aceste domenii de mare viitor pentru confortul și îmbunătățirea condițiilor de viață a locuitorilor. Doar pentru mobilitate urbană, la nivel național au fost alocați peste 1 miliard de euro, iar pentru proiectele de regenerare urbană avem alocați peste 850 milioane de euro. Felicit încă o dată Primăria Oradea pentru demersurile pe care le-a făcut până acum și pentru curajul pe care îl are”, a precizat ministrul Marcel Boloș.
Procentul de realizare a celor trei centre de cartier este în prezent între 60-90%, suprafața totală de intervenție fiind de 25.521 mp. Investițiile se fac prin Programul Operațional Regional 2014-2020.
Bugetul total al proiectului este de 35.729.050 lei, din care finanțarea nerambursabilă este de 34.604.382 lei.
Piațeta Magnoliei
Prima oprire s-a făcut la Piațeta Magnoliei din Cartierul Rogerius.
”Stadiul de realizare cel mai avansat este la Piațeta Magnoliei, cca 90% din proiect fiind realizat. Am stabilit azi cu constructorul ultimele detalii tehnice, urmând ca în funcție și de condițiile meteo pe care le vom avea, să decidem dacă reușim să terminăm această lucrare în cursul acestui an sau în primăvara anului viitor”, a precizat viceprimarul Marcel Dragoș.
Până în prezent la Piațeta Magnoliei au fost realizate: lucrări de terasamente și demolări; lucrări de infrastructură și suprastructură (precum construcții trepte, realizarea instalațiilor electrice, alimentare cu apă, irigații și canalizări, montare de borduri, rigole, pavaje, trepte, construcții jardiniere din beton), amenajarea zonelor verzi, lucrări pentru amenajarea locurilor de joacă.
În continuare, se vor finaliza lucrările de pavaje, amenajarea locurilor de joacă, placarea fântânii, instalația arteziană, amenajarea spatiilor verzi, montarea corpurilor și stâlpilor iluminat, montarea mobilierului urban, amenajarea stației de autobuz și instalarea celor două toalete publice, una dintre ele fiind pentru persoanele cu dizabilități.
Piațeta Nufărul
Piațeta Nufărul este realizată într-un procent de 70%. Și aici au fost realizate lucrări de terasamente, lucrări de infrastructură și suprastructură, amenajarea zonelor verzi și a locurilor de joacă.
În continuare se vor finaliza lucrările la pavaje, se vor monta corpuri și stâlpi iluminat, mobilier urban, se vor instala stația de biciclete, un info-point și panouri info, vor fi amenajate locuri de joacă, spații verzi și platforme cu structură metalică placate cu lemn.
Piațeta Cazaban
În ceea ce privește stadiul lucrărilor la Piațeta Cazaban, acesta este de 60%.
De menționat că această piațetă se pavează cu plăci din beton compozit, plăci care sunt realizate dintr-un material foarte durabil, utilizat în premieră în România.
Astfel, în placa de beton a pavajului, ultimii 2 centimetri sunt formați ca strat de uzură. Acesta este compus dintr-un praf de rocă de nisip de cuarț, cu agregat de cuarț, de diferite culori și este protejat de o foiță de teflon care îi conferă rezistență la razele UV, îngheț/dezgheț și permite curățarea ușoară a petelor. Pavajul carosabil este montat pe un strat de beton macroporos care permite drenarea apelor, pe vertical, prin stratificații până în pământ.
Până în prezent au fost realizate lucrări de terasamente, lucrări de infrastructură și suprastructură, instalare stâlpi de iluminat. În perioada următoare se vor continua lucrările la pavaje, la sistemul de iluminat, la fântâna arteziană, amenajarea spațiilor verzi, montarea mobilierului urban și realizarea stației de autobuz.
aug. 26, 2024 0
iun. 10, 2023 0
iun. 10, 2023 0
mart. 31, 2023 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0