Actualizat aprilie 4th, 2025 11:13 PM
mai 10, 2014 Andrei Şandor Politică 0 1275 vizualizari
Social-democrata Doina Pană, ministru delegat pentru Ape Păduri și Piscicultură, promite alocarea a cel puțin o parte din suma necesară finalizării proiectului de amenajare a malului Crișului Repede. Investiția din centrul Oradiei a fost abandonată în urmă cu doi ani, lucru vizibil pentru oricine trece prin zona Podului Ferdinand. Sâmbătă (10 mai), la sediul PSD Bihor, ministrul Pană (foto) a declarat că a fost pe teren în cursul dimineții împreună cu secretarul de stat Pasztor Sandor (n.b.: fost șef al ABA „Crișuri”, pe vremea căruia au fost demarate lucrările de regularizare a malurilor) și că nu are niciun dubiu că șantierul trebuie reluat cât mai repede. „Trebuie să vă susținem”, a precizat pesedista după ce a văzut cum arată acum zona. Doina Pană spune că, și în contextul problemelor cu apele din alte zone ale României, va fi necesară o prioritizare a investițiilor, însă Oradea va fi inclusă pe listă. O primă tranșă de bani ar urma să vină la următoarea rectificare de buget din vara acestui an.
Referitor la acest subiect, președintele PSD Oradea, Ovidiu Mureșan (viceprimar al municipiului) a menționat că lucrările la malul stâng al Crișului sunt importante pentru administrația locală și prin prisma unei alte investiții: parcarea subterană. Acolo este nevoie de o foarte bună impermeabilizare pentru ca viitorul parking (care va fi realizat în parteneriat cu RCS/RDS) să nu fie cu probleme. Mureșan a profitat de ocazie pentru a o critica pe liberala Lucia Varga, fost ministrul delegat pentru Ape Păduri și Piscicultură, care a promis acum peste un an de zile că vor veni banii pentru continuarea lucrărilor, lucru care, în mod evident, nu s-a întâmplat. Viceprimarul spune că suma totală necesară pentru mal (inclusiv cu tronsonul din dreptul clădirii Primăriei) ar fi de aproximativ 12.500.000 lei.
Ministrul Doina Pană se află azi în Bihor și în cadrul campaniei electorale europarlamentare. Potrivit președintelui filialei, Ioan Mang, demnitarul va participa la întâlniri cu electoratul și cu activul de partid din zonele Ștei și Aleșd.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 26, 2024 0
mart. 19, 2025 0
dec. 09, 2024 0
dec. 02, 2024 0
dec. 01, 2024 0