Actualizat aprilie 9th, 2025 4:42 PM
mart. 27, 2021 Adrian Popa Actualitate, Administrație 0 1454 vizualizari
Vineri, 26 martie, la Centrul Regional de Pregătire Integrată pentru Intervenții în Situații de Urgență al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor), în prezența reprezentanților conducerii Ministerului Afacerilor Interne și unităților subordonate, a avut loc prezentarea rezultatelor obținute în urma desfășurării proiectului CROSSRISKS, al cărui obiectiv vizează îmbunătățirea prevenirii riscurilor și managementului dezastrelor la nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar.
La activitate au participat domnul Lucian Nicolae Bode, ministrul Afacerilor Interne, domnul dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, domnul general-maior Dan-Paul IAMANDI, Inspectorul General al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, domnul Dumitru Țiplea, prefectul județului Bihor, domnul dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, domnul colonel Caba Sorin Mihai, inspectorul Șef al ISU Bihor, șefii structurilor MAI de la nivel național și teritorial, și, în sistem de videoconferință, domnul general de brigadă Kovacs Ferec, Directorul Directoratului pentru Apărare împotriva Catastrofelor al județului Hajdu Bihar și domnul Ciprian Barna, manager de proiect.
După expunerea, de către organizatorii evenimentului, a obiectivelor, etapelor derulării proiectului și a rezultatelor obținute, reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne și oficialitățile locale au vizitat Centrul Regional de Pregătire și au asistat la antrenamentele pompierilor bihoreni, executate în containerele de pregătire achiziționate în cadrul proiectului.
Referindu-se la concretizarea obiectivelor proiectului în realizarea Centrului Regional de Pregătire Integrată pentru Intervenții în Situații de Urgență, ministrul Afacerilor Interne, domnul Lucian Nicolae Bode, a declarat: “Sunt foarte bucuros să fiu alături de dumneavoastră, la inaugurarea acestui centru, un centru transfrontalier pentru pregătirea pompierilor. Acest lucru nu era posibil fără implicarea unor oameni sufletiști, implicarea unor oameni dedicați misiunilor de salvare. Acest proiect este o unitate etalon și un proiect pilot, care va deschide calea pentru noi proiecte similare la nivel național. Îi felicit pe toți cei care s-au implicat în acest proiect… Voi fi un susținător al inițiativelor care conduc la asigurarea unui nivel ridicat de pregătire a personalului implicat în gestionarea situațiilor de risc și a dezastrelor: în această meserie, poate cel mai important lucru dincolo de a fi dedicat, este, în opinia mea, pregătirea continuă. Acest lucru îl vedem astăzi, aici, în județul Bihor…”
La finalul evenimentului, domnul dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne şi şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a adresat felicitări tuturor persoanelor care s-au implicat în realizarea Centrului de Pregătire și implicit, în optimizarea pregătirii pompierilor militari a căror misiune constă în salvarea de vieți și bunuri materiale: “Felicitări colegilor, domnului Borcea, domnului colonel Caba, pentru ce-au făcut aici. Pentru noi acest lucru este foarte important. Am văzut azi munca lor și a colegilor. Am văzut o realizare foarte importantă care este un model pentru alții”.
Proiectul “Abordare transfrontalieră integrată pentru îmbunătățirea cooperării și pregătirii comune în prevenirea riscurilor și managementul dezastrelor la nivelul Euroregiunii Bihor-Hajdu Bihar” (cod proiect ROHU-84, acronim: CROSSRISKS), a fost implementat de Asociația SERVICIUL PENTRU ASISTENȚĂ ÎN SITUAȚII SPECIALE- SARTISS, în calitate de Beneficiar Lider, în parteneriat cu DIRECTORATUL PENTRU GESTIONAREA DEZASTRELOR DIN JUDEȚUL HAJDU-BIHAR (Partener de Proiect 2) și INSPECTORATUL PENTRU SITUAȚII DE URGENȚĂ CRIȘANA-ISU CRIȘANA (Partener Asociat Strategic) în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Ungaria 2014-2020.
Rezultatele obținute în cadrul proiectului CROSSRISKS s-au materializat în: elaborarea Strategiei de Prevenire a Riscurilor și Managementul Dezastrelor la nivelul Euroregiunii Bihor Hajdu-Bihar; organizarea de cursuri de limbă maghiară și engleză, respectiv română și engleză pentru 80 de persoane care lucrează în domeniul gestionării dezastrelor, din județele Bihor și Hajdu Bihar; actualizarea protocolului comun de intervenție în situații de urgență în zona de frontieră și organizarea unui program comun de instruire pentru pompierii militari.
De asemenea, unul dintre obiectivele specifice ale proiectului s-a materializat în amenajarea, extinderea și dotarea centrelor transfrontaliere de pregătire pentru intervenții în situații de urgență din Euroregiunea Bihor-Hajdu Bihar: Centrul Regional de Pregătire Integrată pentru Intervenții în Situații de Urgență din localitatea Hajdúszoboszló (HU) și Centrul Regional de Pregătire Integrată pentru Intervenții în Situații de Urgență din Sîntion, județul Bihor.
Astfel, în cadrul Centrul de Pregătire al pompierilor bihoreni a fost construită o clădire nouă, cu spaţii de cazare pentru personalul pregătit în cadrul centrului, fiind amenajate 14 camere de locuit, precum şi o zonă destinată locului de luat masa, un oficiu, un punct termic şi un depozit, iar la clădirea deja existentă, au fost efectuate modificări constând în compartimentarea supantei prin amenajarea a două săli de curs, un depozit, un hol şi o casa a scării.
Totodată, au fost achiziționate echipamente specifice de pregătire care asigură condițiile necesare optimizării instruirii pompierilor militari: containerul de antrenament pentru căutare/salvare în spații închise și pentru utilizarea aparatului de respirat (BA-gallery), respectiv containerul de pregătire simulare incendiu clasa A (Attack Container), în care se simulează incendii de diferite categorii și grade de complexitate, exercițiile vizând observarea și analiza fenomenelor produse în interior, formarea algoritmului de acțiune adaptat specificului situațiilor simulate și dezvoltarea abilităților practice de gestionare optimă și operativă a acestora.
mart. 12, 2025 0
mart. 07, 2025 0
feb. 28, 2025 0
ian. 10, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0
apr. 09, 2025 0