Actualizat decembrie 17th, 2024 9:51 PM
aug. 29, 2012 Florin Coman Fotbal, Sport 0 1216 vizualizari
FC Bihor şi FC Luceafărul se vor întâlni azi, miercuri, 29 august, în faza a IV-a a Cupei României, într-un derby local găzduit de Stadionul Iuliu Bodola, de la ora 17:30. Chiar dacă la prima vedere ambele echipe sunt înclinate să acorde o importanţă mai mare partidelor pe care le vor susţine sâmbătă, în prima etapă de campionat, este clar că victoria în derby de Oradea ar oferi un important atu psihologic înainte de startul sezonului.
Oficialii clubului Luceafărul sunt încă supăraţi pe organizatorii Cupei României care au programat în sezonul trecut meciul Dinamo – Luceafărul la Bucureşti, nu pe terenul echipei din eşalon inferior, aşa cum era regulamentul în anii trecuţi. „Nu s-a schimbat nimic astfel că nu mi-am schimbat opinia asupra competiţiei dar vom trata meciul cu FC Bihor ca pe un meci oficial”, a spus Gavrilă Ghilea, patronul echipei Luceafprul însă acesta a lăsat să se înţeleagă că echipa sa este mult mai interesată de partida cu FC Argeş de sâmbătă, din prima etapă a Ligi 2.
„Sper să fie un meci reuşit. Este Cupa României, o competiţie specială. Mă aştept să fie un spectacol fotbalistic, astfel încât spectatorul orădean să plece mulţumit de la stadion”, a declarat, înaintea disputei, tehnicianul echipei FC Bihor, Gheorghe Ghiţ iar pre;edintele Şerban Morcan a spus la Antena 1 Oradea că FC Bihor este candidatp la promovare şi doreşte un parcurs cât mai lung în Cupa României.
dec. 14, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 06, 2024 0
dec. 05, 2024 0
dec. 16, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 13, 2024 0
dec. 11, 2024 0
nov. 28, 2024 Comentariile sunt închise pentru Bekesi Csaba: Printr-un vot rațional putem bloca ascensiunea extremiștilor, în același timp, putem să oprim și refacerea Alianței Austerității!