Microbuz din Bihor grav accidentat, 7 victime (Video)

acc ct

Un microbuz apaţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor  a fost implicat într-un accident rutier la ieşirea din localitatea Constanţa spre Valu lui Traian. În microbuz se aflau şase jandarmi din Bihor, Mureş, Cluj şi Bistriţa. Aceştia se  îndreptau spre  Constanţa pentru a participa la o convocare de specialitate.

Șase persoane din microbuz și trei din autoturism au fost rănite, însă numai 7 au avut nevoie de îngrijiri medicale. Un bărbat a fost grav rănit, iar medicii au fost nevoiți să îl intubeze.

Şoferul microbuzului MAI nu a consumat băuturi alcoolice. Cercetările sunt continuate de Poliţia Rutieră Constanţa. De asemenea, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a numit o comisie în vederea cercetării împrejurărilor care au dus la producerea nedoritului eveniment.

Potrivit medicilor Serviciului de Ambulanță Constanța, în accident a fost implicat pe langa microbuz și un autoturism. La locul accidentului s-au deplasat două echipaje ale SAJ, o ambulanță SMURD și o autospecială pentru victime multiple.

În acest moment, patru jandarmi se află internaţi la Spitalul Judeţean Constanţa.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

+ 51 = 57