Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 10, 2017 Florin Coman Actualitate, Sănătate 0 2765 vizualizari
Confruntat cu anumite zvonuri lansate în spaţiul public cu privire la posibile scăderi de venituri ale medicilor rezidenţi, ministrul de resort, dr. Florian Bodog dă asigurări pe Facebook. „Nu se vor reduce veniturile pe care le au la momentul de față. Nu este în intenția Guvernului de a le diminua veniturile, ba din contră, vrem să le creștem pentru a-i motiva să rămână în țară”, scrie medicul bihorean. Ministrul social-democrat spune că a luat „legătura cu Ministerul Muncii pentru a analiza dacă în cazul rezidenților ar fi anumite probleme legate de burse prin aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”. Se pare, cel puţin până la proba contrarie, că alarmarea e neîntemeiată. „Atât specialiștii din Ministerului Muncii, cât și cei din Ministerul Sănătății mi-au dat asigurări că există două prevederi legale care permit acordarea burselor pentru rezidenți”, transmite dr. Bodog. Totuşi, demnitarul PSD-ist scrie că „dacă se va dovedi că toată legislația coroborată nu mai permite alocarea acestor burse, vom face urgent toate demersurile, chiar și o Ordonanță de Urgență, pentru ca veniturile medicilor rezidenți să nu fie afectate”.
oct. 30, 2024 0
oct. 29, 2024 0
iul. 27, 2024 0
feb. 14, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0