Meci dificil pentru Luceafărul, sâmbătă, la București

După succesul de acasă de sâmbăta trecută, fotbaliștii de la Luceafărul Oradea au făcut acum deplasarea la București, acolo unde, sâmbătă, vor susține următorul joc din campionatul ligii secunde. De această dată, elevii antrenorului Cristian Lupuț vor da piept cu Daco-Getica, o echipă ce anul trecut evolua pe prima scenă a fotbalului românesc, sub numele de Juventus București, dar care acum se află în partea inferioară a clasamentului ligii secunde.

Meciul este programat de la ora 11 și va opune două echipe vecine de clasament, Daco-Getica, situată pe locul 13, iar Luceafărul pe poziția a 14-a, ambele cu câte 15 puncte. Va fi, astfel, un derby al părții inferioare a clasamentului, cu două echipe dornice de a acumula cât mai multe puncte.

Bihorenii nu se vor putea baza la acest joc pe aportul a patru dintre componenții lotului, printre care și fundașul central Tânc, care este accidentat. Rămâne acum de văzut cum va improviza, în special pe flancul drept al apărării, tehnicianul Cristian Lupuț, acest post fiind cel mai descoperit în această perioadă.

Totuși, orădenii speră să obțină un rezultat pozitiv în acest joc, pentru a-și mai reface din pasivul de la adevăr, care, momentan, este de -6.

Programul etapei a 15-a a Ligii a II-a la fotbal:

Vineri:

Ora 18:00 Ripensia Timişoara – FC Argeş

Sâmbătă:

Ora 11:00 Daco-Getica Bucureşti – Luceafărul Oradea

Ora 11:00 ACS Poli Timişoara – Aerostar Bacău

Ora 11:00 Academica Clinceni – ASU Politehnica Timişoara

Ora 11:00 Sportul Snagov – Energeticianul

Ora 11:00 CS Baloteşti – Chindia Târgovişte

Ora 11:00 Pandurii Târgu Jiu – Metaloglobus Bucureşti

Ora 12:00 Dacia Unirea Brăila – Petrolul Ploieşti

Ora 14:00 SSC Farul Constanţa – CS Mioveni

Duminică:

Ora 12:00 UTA Arad – Universitatea Cluj

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 3 = 3