Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mart. 11, 2020 Adrian Popa Actualitate, Administrație, Sănătate 0 2254 vizualizari
Securitatea și sănătatea în muncă reprezintă ansamblul activităților având ca scop asigurarea condițiilor optime în desfașurarea procesului de muncă, apărarea sănătății, integrității corporale și a vieții angajaților și a altor persoane implicate în procesul de muncă.
În vederea prevenirii accidentelor de muncă, a bolilor profesionale sau a îmbolnăvirilor în toate aspectele legate de muncă, angajatorii au obligația de a întocmi un plan de prevenire și protecție compus din măsuri tehnice, igienico-sanitare și organizatorice, bazat pe evaluarea riscurilor precum și de a asigura echipamentele individuale de protecție care să îndeplinească cerințele de securitate și sănătate în muncă specifice locului de muncă.
Activitatea de comunicare și relații cu publicul a Inspecției Muncii nu va fi întreruptă, însă siguranța tuturor este cea mai importantă în contextul actual.
Astfel, ITM Bihor recomandă publicului să evite deplasările care nu sunt obligatorii și să se limiteze la cele strict necesare. Pentru depunerea documentelor, persoanele fizice și juridice au la dispoziție mijloace de comunicare indicate pe site-ul Inspecției Muncii:https://www.inspectiamuncii.ro/buletin-informativ, https://www.inspectiamuncii.ro/petitii-si-sesizari https://www.inspectiamuncii.ro/contact,
Și pentru Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor, la adresa:
https://www.itmbihor.ro (e-mail:itmbihor@itmbihor.ro, fax.:0259407440).
Inspecția Muncii atenționează atât angajatorii cât și angajații/lucrătorii că au obligația să ia toate măsurile care se impun pentru prevenirea infectării angajaților/lucrătorilor cu virusul COVID – 19.
Angajatorii au obligația de a prelucra angajații/lucrătorii asupra principalelor măsuri necesar a fi întreprinse:
spălarea mânilor cât mai des posibil cu apă și săpun sau dezinfectarea cu un dezinfectant pentru mâini pe bază de alcool;
utilizarea măștilor de protecție de către persoanele bolnave;
evitarea contactului cu persoane care sunt suspecte de infecții respiratorii acute;
evitarea atingerii nasului, ochilor sau gurii cu mâinile nedezinfectate;
acoperirea gurii, nasului în caz de tuse sau strănut;
dezinfectarea periodică a suprafețelor de contact cu soluții pe bază de clor sau alcool;
Totodată, angajatorii trebuie să aibă în vedere dispozițiile legale conform cărora, măsurile privind securitatea, sănătatea și igiena în muncă nu comportă, în nici o situație, obligații financiare pentru angajați/lucrători.
În scopul prevenirii îmbolnăvirilor și recuperării capacității de muncă, asigurații pot beneficia de concediu și indemnizație pentru carantină, conform reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 158/2005, privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare, precum și în Normele de aplicare a prevederilor acesteia, aprobate prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 15/1311/2018, cu modificările și completările ulterioare.
”Precizăm că Inspecția Muncii va verifica în continuare, cu responsabilitate, modul în care angajatorii respectă prevederile legale în vigoare, în domeniile de competență”, declară Marius Rotar, inspector șef ITM Bihor.
oct. 08, 2024 0
oct. 07, 2024 0
sept. 17, 2024 0
sept. 10, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0