Aproape jumătate dintr-un autoturism parcat în cartierul orădean Rogerius a fost distrusă de flăcările unu incendiu, în noaptea de vineri spre sâmbătă (13 / 14 ianuarie). Pompierii de la Detașamentul 1 au fost trimiși la caz în jurul orei 3:25. Autoturismul ardea pe Aleea Rogerius, iar conform datelor transmise de ISU „Crișana” focul a afectat 40% din mașină. „După finalizarea acţiunii de cercetare a cauzei şi împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, s-a stabilit că incendiul a izbucnit ca urmare a folosirii intenţionate a unei surse de aprindere de către o persoană necunoscută”, spune cpt. Camelia Roșca, purtător de cuvânt al ISU.
foto – mediartv1.freenode.ro