Politicienii se ambiţionează şi combat iarna grea din aceste zile cu mărţişoare. După o acţiune similară a ALDE, şi tinerii din PNL au ieşit în stradă, chiar de 1 martie, pentru a forţa venirea primăverii. Reprezentanţii TNL Bihor au oferit mărţişoare trecătoarelor întâlnite pe artera dintre Magazinul Crişul şi Piaţa Unirii. Particularitatea acţiunii a fost dată de provenienţa mărţişoarelor. Acestea, potrivit preşedintelui TNL, Bogdan Pater, au fost realizate de copiii de la Asociația SOS Autism Bihor.




