Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
mai 16, 2011 Florin Coman Actualitate 0 1879 vizualizari
Veste bună pentru cei care s-au săturat de oferta actuală de pe piața orădeană în materie de îmbrăcăminte. În curând, la Lotus Center, mărci celebre precum Zara, Pull&Bear, Bershka şi Stradivarius vor putea fi cumpărate de la magazinele Inditex. Considerat cel mai mare și mai tare retailer de articole vestimentare, Inditex își face buletin de Lotus Center grație actualului proces de extindere a mall-ului din zona cartierului Nufărul. Potrivit celor de la Lotus center, Inditex „este cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din Europa şi între cele mai mari din lume. Grupul este prezent în România cu şapte mărci (Zara, Bershka, Pull&Bear, Stradivarius, Oysho, Massimo Dutti şi Zara Home) şi a ajuns la un total de 57 de magazine. Brandul Zara este cel mai important din portofoliul Inditex la nivel local, aducând companiei profituri de zeci de milioane de euro”. Firma Inditex a intrat în România în 2004, iar din 2007, cifra de afaceri a grupului se apropie de 100 milioane de euro. La nivel mondial, concernul are deschise peste 5.100 de magazine în 77 de ţări şi dă de lucru la peste 120.000 de oameni.
mai 25, 2020 0
nov. 07, 2018 0
iul. 11, 2017 0
iun. 19, 2017 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0