Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
apr. 23, 2015 Andrei Şandor Actualitate 0 2433 vizualizari
Ședința ordinară din aprilie a Consiliului Județean (CJ) Bihor va avea loc vineri, iar pe ordinea de zi se află două puncte care au trezit interesul președintelui PSD, Ioan Mang (foto). Fost vicepreședinte al forului județean și acum simplu consilier, liderul social-democrat se arată cel puțin surprins de rapiditatea cu care, imediat după debarcarea lui din conducere (și a partidului său de la guvernarea locală), șefii CJ găsesc resurse pentru două entități aparent inutile. Nu de alta, dar ambele ar urma să se ocupe de chestiuni pentru care există deja structuri și personal.
Cele două noi asociații sunt cea pentru Managementul Destinației Bihor (înfiinâțat în scopuri de promovare turistică), respectiv cea de Dezvoltare Durabilă a Județului Bihor (link). Aceasta din urmă ar urma să se ocupe de proiecte și programe (de preferință cu finanțare europeană), sarcini pe care le au deja și oameni din cadrul CJ. Doar că sunt prea puțini și prea prost plătiți, deci eficiența lor lasă de dorit în mod justificat, consideră Ioan Mang. Acesta a mai ridicat această problemă atunci când a cerut, spre exemplu, reconfigurarea acelor două compartimente din Consiliu care au nevoie acută de așa ceva: Direcția Tehnică și Serviciul de Achiziții Publice. În ceea ce privește Agenția de Management al Destinației Bihor (link), liderul PSD spune că e ridicolă inițiativa atâta timp când există, tot sub pavăza CJ, Centrul de Promovare Turistică de lângă Teatrul de Stat. Locul în care, susține Mang, doar apropiații liberalilor fără niciun habar în de-ale turismului au avut șanse de angajare, în timp ce candidați specialiști în domeniu au fost respinși în urma susținerii unui simulacru de concurs. În opinia președintelui filialei bihorene a PSD, ambele noi entități au un singur scop: oferirea de sinecuri pentru persoane care au făcut anumite servicii PNL. De asemenea, Mang observă că, aparent, și Cornel Popa (președintele CJ) continuă tradiția predecesorilor săi lăsând „moștenire cât mai mulți angajați de aceeași culoare politică” în detrimentul adevăraților profesioniști. Potrivit celor declarate de liderul PSD, care nu va participa la ședința de vineri, grupul social-democrat va vota împotriva celor două proiecte.
De știut că pe ordinea de zi apar și două puncte conexe: darea în folosință de sedii pentru noile „unități” înființate, probabil, prin votul majorității PNL – UDMR. Atât Agenția pentru Dezvoltare Durabilă, cât și Agenția de Management al Destinației Bihor vor locui în incinta clădirii care găzduiește Centrul de Promovare Turistică de pe str. Patrioților, renovat și dotat printr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană.
oct. 13, 2024 0
iun. 06, 2024 0
iun. 05, 2024 0
mai 30, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0