Actualizat noiembrie 21st, 2024 5:37 PM
iul. 27, 2016 Andrei Şandor Actualitate, Politică 0 2209 vizualizari
Liderul PSD Bihor, Ioan Mang, reacționează la criticile primarului Ilie Bolojan privind ideea realizării unei căi ferate rapide care să conecteze Oradea de Debrecen. Edilul liberal consideră că o asemenea idee „fantezistă” ar ajuta orașul din Ungaria și ar condamna Oradea la stagnare în dezvoltare.
Într-o conferință de presă susținută azi (27 iulie) la sediul filialei bihorene a PSD, Mang (foto) a arătat, că un astfel de proiect a fost discutat încă din 2007, când Guvernul României, condus de Călin Popescu Tăriceanu, s-a înțeles cu Guvernul Ungariei pe tema necesității dezvoltării zonelor transfrontaliere. Iar un punct pe harta zonei a fost în mod concret Oradea, respectiv o legătură a municipiului cu Debrecenul. Atunci, secretar general al Guvernului României era Ilie Bolojan. Ioan Mang lasă să se înțeleagă că actualul primar orădean era de acord cu proiectul de cale ferată între cele două localități.
De asemenea, președintele PSD Bihor a precizat că și actualul Executiv al țării noastre, susținut mai ales de PNL, are în strategia de infrastructură de transport realizarea de 5 asemenea sisteme. Și, spune Mang, în cadrul strategiei se specifică în mod clar calea ferată rapidă de 70 de kilometri între Oradea și Debrecen. „Cioloș și Tăriceanu au gândit bine. Mang trebuie făcut praf!”, a spus șeful social-democraților bihoreni.
În opinia acestuia, în condițiile în care nu se va realiza o asemenea legătură între cele două orașe, Oradea va fi în pericolul de a fi înghițită de Cluj-Napoca și / sau de Timișoara. Dar, consideră Ioan Mang, în niciun caz nu se pune problema ca Debrecenul să calce în picioare Oradea cu ajutorul unei asemenea că ferate.
oct. 23, 2024 0
oct. 13, 2024 0
aug. 30, 2024 0
iul. 19, 2024 0
nov. 21, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0
nov. 20, 2024 0