Actualizat martie 31st, 2025 3:43 PM
ian. 12, 2017 Redacţia BihorŞtiri.ro Administrație, Se aude că 0 5486 vizualizari
Adusă mai degrabă pe ascuns, în 2016, să conducă Cetatea Oradea și prezentată drept un profesionist desăvârșit în domeniu, bucureșteanca Gabriela Arghiroiu nu a avut o carieră lungă la cârma acestui obiectiv turistic. Deși declara, la un moment dat, că a primit misiunea de a da viață construcției reabilitate din Centrul Civic, elanul nu a durat foarte mult. La finalul anului trecut, cu girul Consiliului Local, șefa de la Monumente, Angel Lupșea, a fost unsă director și la Cetate, Arghiroiu dispărând din peisaj. Unii vorbeau despre un concediu medical prelungit luat nu din motive de sănătate. Dar sănătatea are un rol important în poveste. Potrivit unor informații cadrul administrației locale, nu demult, Gabrielei Arghiroiu i-ar fi fost acceptată cererea de transfer la Casa de Asigurări de Sănătate Bihor. Pe un post destul de important, firește. Dar nu cel de președinte director general (pe acela fiind în continuare Luciana Dorca, cea care a picat, anul trecut, examenul organizat pentru ocuparea definitivă a funcției). Cică pe un post de consilier superior. Rămâne de văzut în ce măsură va reuși Arghiroiu să dea viață activității din instituția care se ocupă de banii asiguraților din Bihor.
foto – oradea.ro
nov. 08, 2024 0
aug. 21, 2024 0
iul. 04, 2024 0
mai 30, 2024 0
mart. 31, 2025 0
mart. 31, 2025 0
mart. 31, 2025 0
mart. 28, 2025 0