Acesta urmează să fie reorganizat în secție de specialitate în cadrul Spitalului Municipal „Dr. Gavril Curteanu”. Considerat din start de către cei din branșă un „iepuraș” trimis de musai să se înscrie în concurs, dr. Petrișor Cismaș a fost singurul pretendent pentru funcția de director general al unității spitalicești de pe strada Louis Pasteur. Acesta își poate trăi începând de azi cele 15 minute de faimă, fiind declarat admis în urma susținerii celor 3 probe de concurs. Medicul a luat nota 7,4 la scris, 9,5 la susținerea planului de management şi a fost notat cu 9,4 în urma interviului. Petrișor Cismaș nu se va putea bucura mult de noua lui poziție, Spitalul de Neurologie de la Oradea urmând să devină parte a fostului Spital de Copii. La fel ca Spitalul de Pneumoftiziologie.