Majoritatea utilizatorilor de garaje se conformează demersurilor municipalității de amenajare a parcărilor de domiciliu

Pentru ca toți cetățenii să poată avea acces nelimitat la domeniul public din arealul aglomerat al cvartalelor de blocuri, au fost emise notificări către utilizatorii garajelor, să le elibereze, respectiv să-și recupereze orice element constructiv pe care-l pot refolosi.

Aceste notificări au fost emise în baza Hotărârii Consiliul Local al Municipiului Oradea nr. 316 din 2021.

Termenul până la care s-a solicitat eliberarea garajelor este 5 iunie 2022.

Potrivit verificărilor realizate cu privire la modul de conformare, s-a constatat că nu toți utilizatorii se conformează notificărilor primite.

Astfel, pentru asigurarea amplasamentelor necesare realizării lucrărilor de reparații la accesele dintre blocuri și pentru amenajarea de spații de parcare, după data de 5.06.2022 se vor emite, acolo unde va fi cazul, acte administrative, respectiv Dispoziții ale primarului pentru desființarea acestor edificate.

Reamintim că în această etapă, sunt vizate spre desființare 117 garaje situate în următoarele zone:

Nr.

Amplasament

Nr. de garaje vizate

1.

str. General Magheru nr. 10

14

2.

str. Republicii nr. 51

20

3.

str. Ștefan Cel Mare nr. 2 – 4

30

4.

str. Petru Rareș

6

5.

str. Aluminei

47

În perioada următoare, municipalitatea va întreprinde și alte activități ce vizează eliberarea terenurilor dintre blocuri, cu afectarea garajelor încă existente, în vederea amenajării parcărilor de domiciliu.

Pe această cale se solicită utilizatorilor care încă nu au dat curs notificărilor autorității publice să se conformeze, în scopul realizării lucrărilor de amenajare.

Totodată, Primăria Oradea mulțumește acelor cetățeni – deținători de garaje, care au înțeles să colaboreze și să sprijine efortul administrației locale.

Distribuie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

− 2 = 2